Rafinăriile din Occident vizează profituri-record, datorită deficitului. E criza ce aduce prosperitate:
În timp ce prețurile mari la carburanți pun presiune pe economia globală, rafinăriile occidentale, care transformă țițeiul în combustibili esențiali, se pregătesc pentru profituri-record, impulsionate de deficitul sever de motorină.
Pe măsură ce economia globală resimte efectele scumpirii carburanților și ale riscurilor de inflație, un sector industrial, considerat până acum neprofitabil, trece printr-o transformare spectaculoasă.
Rafinăriile din Occident – companiile ce procesează țițeiul brut, pentru a-l transforma în motorină, benzină și combustibil pentru aviație – se pregătesc să raporteze cele mai mari profituri din istorie.
Ceea ce în trecut reprezenta o povară financiară pentru gigantul energetic Shell sau pentru alți mari jucători globali s-a transformat peste noapte într-o adevărată mină de aur.
Rafinăriile din Occident vizează profituri-record, datorită deficitului. E criza ce aduce prosperitate:
Deficitul cronic de motorină, la nivel mondial, combustibilul-cheie care pune în mișcare transportul de marfă, Agricultura și industria prelucrătoare, a împins marjele de rafinare la niveluri fără precedent.
Cum s-a ajuns la aurul negru al procesării
Marja de rafinare (diferența dintre prețul țițeiului brut cumpărat și prețul combustibilului finit vândut) s-a dublat în doar câteva luni.
În timp ce stocurile globale de motorină și benzină continuă să scadă vertiginos, iar rezervele strategice ale statelor s-au epuizat la niveluri istorice, capacitatea de rafinare rămasă pe piață funcționează la turație maximă.
Citeşte şi: Criză pe Dunăre. Ungaria oprește trenurile de marfă și închide centrala Nucleară. Serbia închide rafinăriile
Giganții din sectorul petrolier (precum Shell, BP sau TotalEnergies) beneficiază masiv de pe urma flexibilității lor operaționale.
Ei sunt capabili să-și reorienteze rafinăriile direct către producția de motorină – cel mai solicitat și cel mai scump combustibil, în prezent.
Doar în ultimele luni, acțiunile companiilor de rafinare listate pe bursa americană au crescut cumulat cu sute de miliarde de dolari, conform The Guardian.
Facturile mari ale populației, sursă de profit pentru giganți
În timp ce fermierii, firmele de transport și consumatorii casnici din Marea Britanie și din restul Europei plătesc prețuri-record la pompă, marile rafinării își extind câștigurile.
Chiar dacă cotația țițeiului brut fluctuează, blocajele de pe lanțul de rafinare și rețeaua strânsă de export mențin prețul motorinei la niveluri extrem de ridicate.
Citeşte şi: Război în Ormuz. Peste 80% din rezervele de petrol internaționale pentru urgențe, consumate
Dacă rafinăriile ar fi fost forțate să își reducă activitatea, din cauza costurilor la energie, alimentarea stațiilor de carburanți ar fi intrat într-un blocaj critic.
În schimb, capacitatea actuală de procesare asigură menținerea stocurilor pe piață, dar la prețuri de criză, care aduc încasări istorice pentru procesatorii de petrol.