„Mă adresez dumneavoastră spre a vă informa cu privire la concluziile controalelor de prevenire executate de personalul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi Bucureşti-Ilfov la unităţile sanitare cu paturi.
Astfel, în ultimele 12 luni au fost efectuate controale de prevenire a incendiilor la 657 unităţi sanitare cu paturi, cu prilejul cărora s-au constatat 4.289 încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor, 17% dintre acestea fiind soluţionate operativ pe timpul acestor acţiuni preventive”, scria Dan Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență într-un raport adresat ministrului PSD al Sănătății, Sorina Pintea în aprilie 2019.
Raportul, care a intrat în posesia Newsweek România, detalia care sunt cele peste 4200 de nereguli grave identificate și propunea măsuri pentru remedierea lor.
Documentul nu doar că a rămas fără nici o consecință, dar în cursul anilor 2019 și 2020 numărul de încălcări ale legii în ceea ce privește modul cum sunt protejați față de incendiu pacienții din spitalele românești a rămas extrem de mare.
IGSU a identificat deficiențe la majoritatea spitalelor controlate în 2018, iar dintre acestea cele mai importante se referă, potrivit raportului, la funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu; neasigurarea echipării construcţiilor cu mijloace de detectare, semnalizare şi alaimare în caz de incendiu sau nefuncţionarea acestora la parametri Ia care au fost proiectate; - neorganizarea corespunzătoare a activităţii de apărare împotriva incendiilor, în special pe aspecte ce privesc evacuarea utilizatorilor în caz de incendiu; - capacitatea redusă de salvare a pacienţilor care nu se pot evacua singmi din cauza lipsei personalului medical (medici şi asistente), în special din turele de noapte.
Din nefericire, aceleași nereguli au fost identificate de inspectori și în 2019 și 2020.
Majoritatea incendiilor care au avut loc în spitale au pornit de la instalațiile electrice necorespunzătoare.
„Din cele 23 de incendii produse în ultimul an la clădiri ale unităţilor sanitare cu paturi, putem exemplifica incendiul
produs în data de 11 aprilie 2018 la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu" din Iaşi, la etajul VI al clădirii unde, din cauza suprasolicitări instalaţiei electrice, pe holul unităţii spitaliceşti s-a declanşat un incendiu, în urma căruia au fost distmse în totalitate aparatura medicală şi materialele sanitare ce se aflau la nivelul etajului, valoarea totală a pagubelor fiind de 54.541 mii lei”, menționează raportul care a ajuns la Sorina Pintea, consultat de Newsweek România.
În 2018, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a dat amenzi de peste 350.000 de euro și peste 2700 de avertismente.
Șeful IGSU face un apel către Ministerul Sănătății condus de Sorina Pintea să acționeze rapid.
„Luând în considerare aspectele semnalate, vă rog să dispuneţi analizarea situaţiei existente, adoptarea măsurilor şi soluţiilor concrete care se impun şi asigurarea îndeplinirii lor, împreună cu factorii de decizie din conducerea unităţilor menţionate, în vederea eliminării deficienţelor constatate.
Ca prioritate pentru îmbunătăţirea activităţii de apărare împotriva incendiilor, vă propun sa asiguraţi întreprinderea demersurilor necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de securitate Ia incendiu pentru obiectivele din subordine care se încadrează în categoriile prevăzute de lege”, scrie în raport.
Mai mult, în aprilie 2019, IGSU anticipa faptul că spitalele din România nu sunt pregătite pentru situația în care va izbucni o criză de sănătate.
„De asemenea se impune elaborarea unui regulament pentru gestionarea riscului de epidemii, conform prevederilor ait. 8 alin. (1) şi a1t. 20 alin. (2) din H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.”.