Legea nr. 42 din 18 martie 2010 "privind darea în administrarea autorităților administrației publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului" a fost o lege cu dedicație pentru mafia Constanței. Aceasta nu are decât zece articole. Primele patru sunt identice, mai puțin suprafețele de care se face vorbire și numele de localități: "Se aprobă darea în administrarea Consiliului Local al (...) a unei suprafețe de (...) ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale <Apele Române>, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 nr. crt. 1.".
Primele trei articole se referă la localitățile Constanța, Ovidiu și Năvodari. Împreună, cele trei primeau administrarea lacului Siutghiol de la "Apele Române".
Miza, însă, nu era neapărat lacul, cât malurile acestuia. Potrivit legii 107/1996, „Aparţin domeniului public al statului (...) malurile şi cuvetele lacurilor (...)". Iar malurile înseamnă, de fapt, potrivit anexei 2 a legii menționate, o zonă de protecție de minimum 5 metri, la care se poate adăuga încă o zonă de protecție a zonelor consolidate, acolo unde este cazul.
Practic, la mai puțin de 5 metri de buza lacului nu se poate construi nimic, în afară de amenajări hidro. Cum administrarea lacului, însă, a fost transferată de la "Apele Române" la cele trei localități, acestea din urmă au decis că legea 107/1996 nu se mai aplică și au emis autorizații de construire care afectau inclusiv cuveta lacului (partea cuprinsă de ape).
La mai bine de zece ani de la intrarea în vigoare a legii 42/2010, Curtea Constituțională a întors totul la starea inițială. Astfel, prin decizia 708/2020, a hotărât următoarele: "Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Administraţia Naţională <Apele Române>, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) din Constanţa, în Dosarul nr. 3491/118/2018 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi constată că Legea nr.42/2010 privind darea în administrarea autorităților administrației publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului este neconstituțională, în ansamblul său."
Care sunt consecințele acestei decizii? Lacul Siutghiol revine în administrarea "Apelor Române" și, astfel, toate construcțiile ridicate pe malurile lacului, în zona de protecție, devin ilegale și trebuie demolate.
Într-o astfel de construcție, o vilă impresionantă, a locuit Radu Mazăre. Acesta a susținut tot timpul că vila este închiriată.
Citește și: Familia primarului Făgădău din Constanța, teren pe malul lacului Siutghiol de la mafia lui Mazăre
Vila în care stătea Mazăre pe malul Siutghiolului/FOTO: click.ro