Tranzacția Rheinmetall la Mangalia bate pasul pe loc. Lipsesc avizele de la Concurență și CEID
Grupul german Rheinmetall nu a notificat încă oficial Consiliul Concurenței și CEID privind acordul de preluare a Șantierului Naval Mangalia. Obținerea acestor avize de reglementare este obligatorie pentru ca tranzacția să poată fi finalizată din punct de vedere legal.
Consiliul Concurenței și Comisia de Examinare a Investițiilor Directe (CEID) încă nu au primit o notificare din partea Rheinmetall privind acordul de preluare a Șantierului Naval Mangalia din Mangalia, arată sursele Mediafax.
Lichidatorul judiciar a anunțat că gigantul din domeniul apărării a câștigat licitația organizată pentru vânzarea integrală a activului.
Tranzacția Rheinmetall la Mangalia bate pasul pe loc. Lipsesc avizele de la Concurență și CEID
Contactați pentru a confirma achiziția, respectiv trimiterea notificării pe adresa entităților de avizul cărora depinde finalizarea tranzacției, responsabilii din cadrul diviziei navale a Rheinmetall au răspuns că vor transmite informații oficiale pe acest subiect printr-un comunicat de presă în perioada următoare.
Cele două entități ale statului român responsabile de avizarea tranzacției prin care Rheinmetall ar urma să preia Șantierul Naval Mangalia nu au fost informate oficial din partea câștigătorului licitației, o notificare oficială fiind așteptată zilele următoare, conform surselor Mediafax.
Citeşte şi: Gigantul german Rheinmetall preia Șantierul Naval Mangalia. Guvernul salută investiția strategică
Damen Shipyards Mangalia a fost adjudecat, vineri, în cadrul licitației organizate de lichidatorul judiciar CITR, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru 138 de milioane de euro, fără TVA.
„Acest demers asigură posibilitatea reluării activității Șantierului Naval Mangalia, unul din cele mai importante active industriale ale României.
Citeşte şi: Rheinmetall face cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume, în România
Vânzarea reprezintă finalul unui proces complex de valorificare menit să asigure continuitatea activității și o perspectivă de viitor încurajatoare”, a declarat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Aprobarea achiziției a fost salutată atunci și de Guvernul României.
Contactați de Mediafax pentru confirmare și detalii privind tranzacția, responsabilii Rheinmetall au anunțat că vor transmite informații oficiale în perioada următoare.