Directorul asociației ACCEPT, care reprezintă comunitatea LGBTQ+, a declarat că nu e acord cu limitarea la 500 de persoane pentru Marșul Bucharest Pride și îndeamnă la nerespectarea legii, într-un interviu acordat RFI.
Directorul asociației ACCEPT, care reprezintă comunitatea LGBTQ+, a declarat că nu e acord cu limitarea la 500 de persoane pentru Marșul Bucharest Pride și îndeamnă la nerespectarea legii, într-un interviu acordat RFI.
Guvernul ungar a anunţat sâmbătă că dispoziţiile controversatei sale legi împotriva homosexualităţii se vor aplica în vecinătatea bisericilor şi a şcolilor, transmite AFP.
Cele mai importante venituri din 2020 ale deputatului UDMR Zakarias Zoltan (2.000 de lei lunar) provin de la o asociație non-profit condusă de Laszlo Tokes.
Paşaportul sanitar extins ar urma să fie aplicat de la începutul de august, în condiţiile unei creşteri a contaminărilor cauzate de propagarea variantei Delta a coronavirusului.
Trotinetele electrice provoacă din ce în ce mai multe victime în Europa, astfel că, în Oslo, spre exemplu, au fost interzise pe timpul nopții. În România, trotinetele electrice bântuie nereglementat și, evident, fac victime.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri actul normativ care modifică articolul 54 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, transmite Administraţia Prezidenţială. Legea prevede ca doi judecători că formeze completurile de judecată a cauzelor de apel.
Polonia trebuie să justifice înăsprirea legislaţiei privind avortul, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), potrivit dpa.
Fostul deputat și ministru al Justiției PSD Ana Birchall îi cere ministrului Justiției Stelian Ion demisia de onoare, într-o postare pe Facebook. "Nemo censetur legem ignorare" (Nimeni nu poate invoca necunoasterea legii), a scris Birchall.