CNCD a anunțat că statul român comite o discriminare față de elevii care nu vor fi lăsați să se prezintă la Evaluarea Națională și la Bacalaureat dacă au temperatură peste 37,3 grade Celsius.
CNCD a anunțat că statul român comite o discriminare față de elevii care nu vor fi lăsați să se prezintă la Evaluarea Națională și la Bacalaureat dacă au temperatură peste 37,3 grade Celsius.
Conducerea ALDE îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că discriminează copiii în funcție de veniturile părinților și anunță că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
LEZ, zona de emisii poluante scăzute din regiunea Bruxelles, echivalentă, de exemplu, cu ZACA din București, a fost declarată discriminatorie și anticonstituțională în urma unui audit al Consiliului de Stat din Belgia.
Din cauza sistemelor de educație și de sănătate precare, productivitatea românilor este scăzută.
Un al treilea muncitor din Sri Lanka, Dayan, a ajuns luni în România și va merge să lucreze la brutăria din Ditrău, a anunțat firma de recrutare care i-a adus în România și pe ceilalți doi brutari.
Ministerul Educației a pus, în dezbatere publică, Criteriile de acordare a gradației de merit. Gradația de merit se acordă dacă profesorul obține 75 de puncte dintr-un maxim de 85 pe baza unor criterii de (auto) evaluare.
Preşedinta Centrului Rromilor Amare Rromentza, lector universitar Delia Grigore, a susținut ieri, în cadrul unei conferințe că Iaşul se numără printre judeţele cu cele mai mari probleme în ceea ce priveşte segregarea romilor.
Europarlamentarul Dan Nica este favorit în PSD pentru a deveni comisar european, au declarat surse social-democrate, pentru Mediafax. El susținea că românii sunt discriminați în UE, care ne judecă cu dublu standard.