"Defrișările, exploatările ilegale și degradarea pădurilor la nivel mondial au atins cote alarmante în ultimii ani", a arătat europarlamentarul Dan Motreanu, care a vorbit despre ce face UE pentru a rezolva problema.

Un număr de 324 de dosare penale au fost întocmite în ultima săptămână de poliţişti, în cadrul acţiunilor desfăşurate pentru protejarea fondului forestier.
Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a amendat cu aproximativ 26,6 milioane de euro 31 de companii active pe piața comercializării masei lemnoase din România.
Defrișarea pădurii tropicale amazoniene din Brazilia a ajuns la cel mai înalt nivel din 2008, relatează agenția spațială a țării (Inpe), potrivit Mediafax. Un total de 11.088 km pătrați de pădure tropicală a fost distrus din august 2019 până în iulie 2020.
Ministrul propus al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat că îi vrea cu cătuşe la mâini pe toţi cei care taie ilegal, transportă ilegal sau fură din pădurile României.
Papa Francisc a denunţat exploatarea şi distrugerea arealului amazonian în deschiderea sinodului dedicat acestei regiuni ce a fost lansat duminică şi va ţine trei săptămâni, transmite DPA.