În spatele copacilor tăiați pentru a fi folosiți drept materie primă sau lemne de foc, însă, există pădurile în jurul cărora s-au născut fel de fel de mituri care nu au aproape nicio legătură cu datele oficiale. „Câtă pădure (mai) avem?“, „Cât și cum se taie în România?“, „Vor rămâne oare, în viitorul apropiat, munții noștri golași?“, „O să ne ia apa pe toți?“. Sunt numai câteva dintre întrebările care circulă în spațiul public și al căror răspuns frizează de multe ori senzaționalul. Datele Institutului Național de Statistică (INS) și ale EuroStat consultate de Newsweek România indică acest lucru.
Pentru unii, pădurea înseamnă lungi plimbări montane, liniște, verdeață, răcoare, vacanță, natură, un loc de recreere prin excelență.
Și, de asemenea, pădurea fixează solul, reglează clima, conservă biodiversitatea și este casa animalelor sălbatice. Dar pădurea mai înseamnă și hârtia din imprimantă, și mobila din casă, și, de exemplu, structurile unor clădiri. Și, bineînțeles, pădurea mai înseamnă și focul care arde iarna în sobă sau în șemineu sau biomasa folosită în centralele termice moderne.
Din acest punct de vedere, pădurea este un furnizor de resursă, o resursă din fericire regenerabilă care, folosită cu cap, nu poate ajunge epuizabilă, așa cum se întâmplă în cazul petrolului sau al cărbunelui. Fondul forestier național ocupa, la sfârșitul anului 2017, o suprafață de 6.565 de mii de hectare, respectiv 27,5% din suprafața țării, în creștere cu șase mii de hectare față de 2016, conform datelor INS.
Iar potrivit FAO (Food and Agricultural Organisation of the United Nations), România avea 6.951 de mii de hectare de suprafață împădurită în 2015, în creștere față de anul 1990, de exemplu, când suprafața împădurită se întindea pe 6.685 de mii de hectare, o tendință de altfel europeană, specifică majorității țărilor de pe continent. Prin urmare, analizând datele, cu o suprafața împădurită de aproape 30% din suprafață întregii țări, România nu este, în niciun caz, codașa Europei, fiind într-o situație similară cu cea a Germaniei și stând mai bine procentual decât, de exemplu, Polonia, Grecia sau Ungaria.
Se taie ca în codru, mai mult decât în comunism?
Datele Institutului Național de Statistică arată că în România se recoltează mai puțin lemn decât rata de creștere anuală a resursei. Avem 2,2 miliarde de metri cubi de lemn în păduri și exploatăm mai puțin de 50% din creșterea pădurii, cu mult sub media europeană. De asemenea, volumul recoltat anual, din 2004 încoace, este mult mai mic decât în perioada anilor ’60, ’70, ’80, după cum o arată graficul de alături.
Suprafața pădurilor scade?
Expresia „În România se defrișează masiv“ este foarte des întâlnită. Însă, între„se taie“ și „se defrișează“ este o foarte mare diferență. Nu există loc de confuzie între cei doi termeni. Pentru hârtia din imprimantă, mobila din casă, cabana de la munte, focul din sobă, etc. este necesar să se taie, atâta timp cât sunt respectate normele în vigoare. A tăia o pădure nu înseamnă a o defrișa și nici a comite o acțiune ilegală.
Defrișarea este, de fapt, înlăturarea completă a vegetației forestiere (tăierea arborilor dar și îndepărtarea rădăcinilor și arbuștilor etc.) pentru a schimba funcția sau destinația terenului respectiv. Adică terenul e întrebuințat pentru alte scopuri: pășune, culturi diverse, construcții, etc. Esențială este schimbarea legală și administrativă a destinației terenului, nu extragerea vegetației. Altfel, dacă parcela respectivă, chiar tăiată la ras, rămâne așa cum este, pădurea tăiată se regenerează în mod natural.
În urma retrocedărilor, 250.000-300.000 de hectare de pădure au fost tăiate la ras. Dar acest lucru nu înseamnă că acestea au fost defrișate, deoarece aceste suprafețe sunt regenerate astăzi și sunt acoperite de păduri tinere.
Sigur, pădurile din România sunt afectate de tăieri ilegale, însă fenomenul este în scădere din anii 2004-2015. Din cauza lipsei infrastructurii, accesul la unele păduri este foarte dificil, chiar imposibil.
Pădurile accesibile sunt, astfel, supra-exploatate, ceea ce ajunge să se vadă cu ochiul liber, dacă se face comparația cu zonele inaccesibile unde se acumulează o cantitate foarte mare de masă lemnoasă din cauza lipsei totale de exploatare. Dezechilibrul se naște din lipsa de investiții în accesibilizarea pădurilor și în tehnologii de exploatare moderne.
Industria mobilei din România este periclitată?
Industria mobilei este cel mai important segment al industriei lemnului de la noi din țară. Iar conform datelor INS, România a înregistrat în primele 10 luni din 2017 un excedent de 1,33 miliarde de euro în comerţul internaţional cu mobilă şi părţi ale acesteia.
Exporturile au totalizat 1,861 miliarde de euro, o valoare cu 2% mai mare faţă de cea din perioada similară din 2016, iar importurile au ajuns la 530 de milioane euro, cu 7,6% mai mult comparativ cu cele din anul anterior. Prin urmare, industria mobilei din România este departe de a fi pusă în pericol.
