Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a dat-o afară pe arhitecta-șefă. Ea a fost numită de fostul primar Daniel Tudorache care i-a și mărit, considerabil, salariul.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a dat-o afară pe arhitecta-șefă. Ea a fost numită de fostul primar Daniel Tudorache care i-a și mărit, considerabil, salariul.
La finalul lui 2020, în spațiul public a circulat o listă a artiștilor care au cerut de la statul român ajutor în pandemie. Printre zecile de artiști de pe listă, și Loredana. Ce nu a menționat aceasta pe respectiva listă este ce încasări anuale are.
Sindicatele se implică în jocurile politice, iar asta o demonstrează CNSRL Frăția care, în 2019, a semnat o alianță cu PSD, iar acum amenință guvernarea cu proteste.
Agenţia Naţională de Integritate a elaborat o procedură, publicată în Monitorul Oficial, care dă posibilitatea persoanelor care au obligaţia declarării averii şi intereselor să le completeze şi să le transmită digital.
Ciprian Ciubuc a devenit deputat al Aliaței pentru Unitatea Românilor la alegerile din 6 decembrie. Ciubuc a ajuns în Parliament, prilej pentru a și ieși dintr-o situație financiară dificilă.
Vladimir Putin ar trăi, în secret, ca un rege, iar și mai recent ar fi adăugat un alt palat impresionant, de două ori mai mare decât Palatul Buckingham, la colecția sa de proprietăți și la averea sa impresionantă de miliarde de dolari.
Acuzat că a luat șpăgi care au depășit 600.000 de euro, șeful de la Înmatriculări Suceava Obreja Radu-Ionuț era, în acte, extrem de sărac.
Vlad Popescu, fiul primarului Cristian Popescu Piedone, lucrează pe funcția de consilier vânzări asigurări la firma de salubritate Urban SA, patronată de controversatul afacerist Teodor Gabriel Florescu, deși are o avere impresionantă.