sâmbătă 14 noiembrie
EUR 5.3498 USD 4.8428
Abonează-te
Newsweek România

Centrala Nucleară de la Cernavodă funcționează din nou cu ambele reactoare în Sistemul Energetic

Data publicării: 14.11.2026 • 18:25 Data actualizării: 14.11.2026 • 18:50
Centrala Nucleară Cernavodă - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Centrala Nucleară Cernavodă - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Unitatea 1 a fost reconectată cu succes la rețea, restabilind capacitatea maximă de producție a centralei nucleare și livrând un aport esențial de energie electrică în sistemul național.

Reactorul 1 al Centralei Nucleare de la Cernavodă a reintrat în funcțiune în cursul nopții, după perioada în care a fost oprit.

România produce din nou energie cu ambele reactoare nucleare, ceea ce contribuie la acoperirea consumului intern și la reducerea dependenței de importuri

Cele două unități ale centralei livrează în prezent 997 de megawați în Sistemul Energetic Național, însă producția ar urma să crească treptat.

Centrala Nucleară de la Cernavodă funcționează din nou cu ambele reactoare în Sistemul Energetic

Reactorul 2 asigură aproximativ 700 de megawați, în timp ce Reactorul 1 contribuie deocamdată cu aproape 300 de megawați.

La capacitate maximă, cele două reactoare pot produce împreună aproximativ 1.400 de megawați, nivel pe care l-ar putea atinge până duminică seara.

Creșterea producției nucleare oferă sistemului energetic o sursă suplimentară de electricitate și contribuie la menținerea echilibrului dintre cerere și ofertă.

Citeşte şi: Nuclearelectrica amână reconectarea Unității 1 Cernavodă. Reactorul revine în sistem vineri

Revenirea ambelor unități în sistem are loc într-un moment în care România își acoperă integral necesarul de electricitate din producția internă.

În prezent, țara nu înregistrează nici importuri, nici exporturi de energie, ceea ce indică un echilibru între producție și consum, conform b1tv.ro.

Situația diferă de cea din timpul verii, când nivelul Dunării a afectat funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă. Reactorul 1 a fost oprit în iulie.

Citeşte şi: Mutări la conducerea CN Cernavodă. Directorul tehnic își va găsi locul în echipa Nuclearelectrica

Reactorul 2 a ieșit din funcțiune în august, din cauza debitului scăzut.

Reluarea producției la ambele reactoare reduce presiunea asupra celorlalte surse de electricitate și limitează necesitatea achizițiilor din afară țării.

Acest lucru contează mai ales în perioadele în care energia tranzacționată pe piețele externe ajunge la prețuri ridicate.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră