Trei persoane au decedat, iar una este rănită grav, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR sâmbătă dimineaţă, pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, circulaţia rutieră fiind întreruptă.
Trei persoane au decedat, iar una este rănită grav, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR sâmbătă dimineaţă, pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, circulaţia rutieră fiind întreruptă.
Lucrările avansează în ritm bun pe partea sud a autostrăzii de Centură București, în timp ce în nord lucrurile sunt în pregătire.
Via Carpatia cuprinde rețele de infrastructură rutieră din șapte state: pleacă din Lituania ajunge în Polonia, trece prin Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia.
Asociaţia Pro Infrastructura afirmă că lucrările pe tronsonul Sibiu-Boiţa al Autostrăzii A1 avansează bine şi, "cu determinare din partea constructorului şi vreme bună şi dealuri ascultătoare, vom circula pe primii kilometri din Autostrada Sibiu-Piteşti la sfârșitul lui 2022.
S-a deschis circulația rutieră pe o nouă șosea, echivalentă la standard cu un drum expres. Este vorba despre DN 5D, drumul de legătură DN 5 și Vama Giurgiu, supranumită "autostrada nemțească", deoarece este construită din beton, cu utilaje aduse din Germania.
După jumătate de an de proiectare, constructorul a intrat în teren abia în urmă cu patru luni. Contractul pentru cei 13,55 km a fost semnat în 30.09.2020 cu turcii de la Nurol pe circa 384 de milioane de lei, aproximativ 80 de milioane de euro.
Reprezentanţii asociaţiilor pro-autostradă din Moldova şi-au exprimat deschis nemulţumirea pentru faptul că A8 a fost prinsă în lista de priorităţi a guvernului PSD-PNL pentru următorii 9 ani în urma a numeroase alte proiecte mai puţin importante.
O combinație devastatoare între disprețul afișat de la București și politicienii slabi și corupți din Moldova a făcut ca în această regiune importantă a României să nu fie construit nici un kilometru relevant de autostradă în 30 de ani. Nu se poate dezvoltare fără infrastructură.