A8 reintră în cărţi. Asociaţiile civice au întors, pe moment, manevrele politicienilor din Bacău

Guvernul a publicat varianta finală a Planului investiţional de dezvoltare a infrastructurii . Proiectele din Moldova nu mai intră în competiţie pentru finanţare: banii vin pe măsură ce fiecare avansează. Autostrada Ungheni-Iaşi-Tg.Mureş are punctaj mai bun decât Bacău-Braşov.
„Plantonul” liderilor Asociaţiei Împreună pentru A8 la Ministerul Transporturilor a dat roade.
„După aproape două săptămâni de discuţii şi o activitate intensă la Bucureşti, iată că logica unor calcule a învins dorinţa fără logică a unor politicieni!
A8 şi A7 rămân cele mai importante autostrăzi din Moldova!”, a anunţat pe pagina sa de Facebook Cătălin Urtoi.
Împreună cu Ionel Apostol, a demonstrat că Iaşul poate mai mult – a subliniat el, apreciind, pe de altă parte, că ministrul Transporturilor „a lăsat specialiştii din minister să-şi facă treaba corect din punct de vedere tehnic”.