Doctorul Dan Stamatiu, condamnat la închisoare pe viață după ce, în 2016, a ucis-o pe amanta lui, în Ungaria, va fi încarcerat la un penitenciar din România.
Soția unui italian a trecut prin momente dificile de când soțul său a cheltuit o bună parte din averea lor cu amanta româncă. Povestea este o adevărată telenovelă care a fost descusută de judecători.
Cine a fost domnitorul care mânca și bea „pe cartelă”? Sora sa a fost amanta lui Mihai Viteazul
Domnitorul român care și-a trimis nevasta la ospiciu ca să trăiască cu amanta. Scandalul amoros a făcut valuri la mijlocul secolului al XIX-lea. Vodă era atât de îndrăgostit încât a împărțit mite și a schimbat Mitropoloți, totul pentru aleasa inimii sale.
Cum a abdicat Alexandru Ioan Cuza, de fapt? Se împlinesc 158 de ani de la noaptea în care Prințul Unirii a fost silit să cedeze tronul Principatelor Unite în urma unui complot. Detaliile acelei nopți au fost puțin cunoscute marelui public, la fel ca și cele ale plecării în exil.