Ciolacu i-ar fi propus lui Mircea Geoană să candideze susținut de PSD la alegerile prezidențiale. Ce spune acesta și care este decizia lui cu privire la candidatura sa?
Ciolacu i-ar fi propus lui Mircea Geoană să candideze susținut de PSD la alegerile prezidențiale. Ce spune acesta și care este decizia lui cu privire la candidatura sa?
Alina Gorghiu se arată sceptică cu privire la posibilitatea comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale.
Klaus Iohannis se aşteaptă ca viitorul preşedinte al României să păstreze calea europeană. În opinia sa, este greu pentru un independent să fie ales în funcţia de preşedinte, spre deosebire de primăria unui oraş.
Eduard Hellvig, fostul șef al SRI a comentat situația de pe scena politică din România, în anul în care avem patru rânduri de alegeri. El a adus în atenție faptul că anul 2024 este un electoral în peste 80 de țări din lume și că îl vede drept “dragonul tuturor anilor”.
Ce părere au primarii despre comasarea alegerilor? Intenţia liberalilor şi social-democraţilor din coaliţia de guvernare de a comasa două alegeri provoacă discuţii.
Nicolae Ciucă a declarat că ideea comasării alegerilor ar putea aduce o prezenţă mai mare la vot şi a explicat că nu ar fi pentru prima oară când s-ar desfăşura alegeri europarlamentare în acelaşi timp cu cele locale
Marcel Ciolacu a precizat că este o idee foarte bună rocadă la alegerile prezidenţiale, după modelul aplicat la rotaţia premierilor, însă a atras atenţia că ea ar trebui să fie pe un mandat complet.
Gabriela Firea crede că a fost „executată” în urma scandalului „azilele groazei” și se simte doar „candidat la candidatură” pentru Primăria Municipiului București.