Rata inflaţiei în Turcia a accelerat în septembrie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni, pe fondul costurilor mai ridicate cu energia şi alimentele, arată datele publicate de Institutul de Statistică.
Rata inflaţiei în Turcia a accelerat în septembrie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni, pe fondul costurilor mai ridicate cu energia şi alimentele, arată datele publicate de Institutul de Statistică.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că se vede lumina de la capătul tunelului: Guvernul a adoptat trei acte normative iniţiate de Ministerul Energiei, care deschid o nouă etapă pentru Valea Jiului. Apare Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ).
Nuclearelectrica lansează Programul de burse pentru studenți „Bursa Tânărului Nuclearist”, ediția 2023-2024, prin care acordă burse studenților din anii intermediari și terminali, înscriși la programul de licență și master ale universităților acreditate în România.
Un leu din trei care circulă în România este din evaziune fiscală. Analiştii financiari estimează că în perioada următoare economia subterană va creşte. Este efectul majorării taxelor şi impozitelor. Cresc taxele şi impozite, înfloreşte economia neagră.
România se pregăteşte să intre în rând cu alte state din lume care folosesc metoda taxării cifrei de afaceri, pentru a aduce bani la buget. Este o soluţie de taxare autarhică. A contribuit la criza financiară extraordinară în care se află astăzi Budapesta.
Hidroelectrica a lansat aplicația mobilă iHidro, un instrument inovator, care vine în întâmpinarea necesităților clienților companiei. Cu o interfață grafică modernă și prietenoasă, iHidro este disponibilă pentru sistemele Android și iOS, dar poate fi accesată și de pe computere.
La ce trebuie să aștepte șoferii. Cu cât va crește valoarea punctului-amendă din această lună având în vedere că salariul minim creşte de la 1 octombrie, iar cele două sunt strâns legate.
Pe ce dată intră pensiile în luna octombrie. O anumită categorie primește 500 lei în plus la pensie sub formă de ajutoare de la stat pentru categoriile care au venituri sub 1500 lei.