Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,18 %
100,00 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,86 %
Click aici pentru rezultate complete

CEL MAI CITIT ARTICOL DIN ECONOMIE ÎN 2019 Noua șefă a ANAF a picat 5 examene orale la Antifraudă

DE Petru Zoltan | Actualizat: 04.01.2020 - 12:03
Olteanca Triculescu, din Bănie la șefia banilor țării/FOTO: guv.ro
Olteanca Triculescu, din Bănie la șefia banilor țării/FOTO: guv.ro

2019 a fost al doilea an de existență a ediției românești a revistei americane Newsweek. Vă mulțumim că ne citiți și că ne sprijiniți, prin abonamente și distribuirea articolelor noastre. Vă prezentăm, astăzi, care au fost cele mai citite articole ale Newsweek România.

SHARE

Articolul cu documente exclusive despre fosta șefă ANAF Mihaela Triculescu, care demonstrau că aceasta a picat de 5 ori în trei ani examenul oral pentru ocuparea unor funcții de inspector la Antifraudă în perioada 2014-2016, a fost cel mai citit din categoria Economie din 2019.

________________________________

Mihaela Triculescu și-a început cariera la firma de salubritate a comunei Cârcea din județul Dolj. Era contabilă. De acolo, a ajuns director adjunct la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților a județului Dolj. Apoi, și-a deschis un cabinet individual de insolvență. Fără nici o legătură cu Fiscul, ministrul Finanțelor a propus ca această să ocupe funcția de șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

„Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Doamna Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experiență", se menționează într-un comunicat de presă al Guvernului.

Două examene pierdute la oral

Primul examen a fost susținut în martie 2014. Atunci, Mihaela Triculescu a râvnit la funcția de inspector principal în cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor, din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală. La proba scrisă, a luat 50 de puncte din 100, dar a fost admisă. Însă a avut ghinion: oralul a fost mai greu, iar examinatorii au respins-o.

Nu s-a dat bătută. Câteva luni mai târziu, în octombrie, și-a depus dosarul pentru un post de inspector antifraudă la Serviciul de control antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Târgu Jiu. La fel ca la primul examen, a fost admisă cu 72,5 puncte la scris, dar și de această dată oralul i-a dat bătăi de cap. Nu a reușit să treacă examenul vorbit, așa că a fost respinsă din nou.

2015, an cu ghinion

Câteva luni mai târziu, în mai 2015, Mihaela Triculescu și-a încercat norocul pentru un post în structura centrală a Direcției Generale Antifraudă Fiscală. Conform documentelor aflate în posesia Newsweek România, Triculescu a candidat pentru un post în Direcția Control cu risc fiscal și intervenție rapidă. La proba scrisă a obținut 75 de puncte. Ulterior, în iunie 2015, a dat și proba orală. Dar, și de această dată, noua șefă a ANAF a picat examenul.

La sesiunea din octombrie 2015, Mihaela Triculescu și-a depus din nou dosarul, tot pentru funcția de inspector principal Direcția Control cu risc fiscal și intervenție rapidă. De această dată, a trecut examenul scris cu 82,5 puncte. Nici atunci, însă, nu a trecut de exigența evaluatorilor de la oral.

2016. Picată din nou la vorbit

Mihaela Triculescu nu a renunțat nici în anul 2016. În acel an, și-a depus dosarul pentru un post de inspector superior în cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor, din aparatul central al Direcției Generale Antifraudă Fiscală. La proba scrisă a fost admisă cu 62,5 puncte. Dar a picat cu brio la examenul oral.

Citește și Cine e Mihaela Triculescu, noua șefă a ANAF

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te