Scenariu de criză în Europa. Combustibilul ar putea fi raționalizat. Cât costă benzina și motorina în România
Uniunea Europeană pregătește scenarii de urgență, inclusiv raționalizarea combustibilului, pe fondul unui posibil șoc energetic prelungit. Oficialii avertizează că prețurile vor rămâne ridicate mult timp.
Uniunea Europeană analizează măsuri drastice pentru a face față unei crize energetice tot mai grave, inclusiv posibilitatea raționalizării combustibilului, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, scrie Financial Times.
Scenariu de criză în Europa. Combustibilul ar putea fi raționalizat
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, avertizează că situația ar putea deveni una de lungă durată.
„Aceasta va fi o criză îndelungată... prețurile la energie vor fi mai mari pentru o perioadă foarte lungă de timp”, a declarat acesta.
Criza este alimentată de blocarea aproape totală a Strâmtorii Ormuz și de atacurile asupra infrastructurii energetice din regiunea Golfului, care au destabilizat piețele globale.
Citește și: Motorina se ieftinește: acciza scade cu 30 de bani/ litru. Ce măsuria mai luat Guvernul?
Bruxelles-ul pregătește scenarii de criză
Deși UE nu se confruntă încă cu o criză majoră de aprovizionare, oficialii iau în calcul toate opțiunile, inclusiv măsuri excepționale.
„Retorica pe care o folosim și cuvintele pe care le folosim sunt mai serioase acum decât erau la începutul crizei. Cu siguranță, analiza noastră este că aceasta va fi o situație prelungită, iar țările trebuie să se sigure că... au ceea ce le trebuie", a spus Jorgensen.
Comisarul a mai spus că, deși UE „nu se află încă într-o criză de securitate a aprovizionării", Bruxelles-ul elaborează planuri pentru a aborda "efectele structurale și de durată" ale conflictului.
Aceste planuri includ "pregătirea pentru cele mai grave scenarii", chiar dacă blocul comunitar "nu este încă pregătit" pentru a impune raționalizarea produselor vitale, cum ar fi combustibilul pentru avioane sau motorina.
„Este mai bine să fii pregătit decât să-ți pară rău", a spus Jorgensen.
Printre măsurile analizate se numără raționalizarea combustibilului, eliberarea suplimentară de petrol din rezervele strategice, dar și eventuale ajustări legislative, dacă situația se agravează
Comisarul a precizat că, deocamdată, nu se discută modificarea regulilor privind combustibilii sau importurile, însă „toate posibilitățile sunt pe masă”.
Cât costă benzina și motorina în România
Criza începe să se vadă deja în economie, inclusiv în sectorul transporturilor și al aviației, unde companiile își exprimă îngrijorarea privind aprovizionarea cu combustibil.
În România, evoluția prețurilor s-a modificat ușor după ce au intrat în vigoare primele măsuri luate de autorităţi pentru reducerea preţurilor.
De exemplu, prețul mediu al benzinei standar a scăzut vineri cu circa 0,32 de lei/litru față de ziua precendentă. În cazul benzinei premium, reducerea în preț este ceva mai vizibilă.
În cazul motorinei, produsul standard s-a scumpit ușor, însă există o reducere medie de circa 0,79 lei/litru la cea premium.
Prețul carburanților de vineri:
- Benzina standard se vinde în medie cu 8,59 lei/litru
- Benzina premium se vinde în medie cu 8.71 lei/litru
- Motorina standard se vinde în medie cu 10,09 lei/litru
- Motorina premium se vinde în medie cu 9,34 lei/litru