vineri 03 aprilie
Abonează-te
Newsweek România

România a acceptat avioane SUA. Franța, Italia și Spania, nu. Care țară e mai sigură în caz de război?

Data publicării: 03.04.2026 • 14:00 Data actualizării: 03.04.2026 • 14:39
Avion SUA - Foto: Profimedia Images (rol ilustrativ)
Avion SUA - Foto: Profimedia Images (rol ilustrativ)
Avioane de realimentare- Foto: Profimedia Images
Avioane de realimentare- Foto: Profimedia Images

Franța și Italia s-au alăturat Spaniei în opoziția față de operațiunile militare ale SUA în Iran. Cele trei țări nu lasă nici măcar avioanele de realimentare să le survoleze teritoriul. România nu a avut o poziție similară. Un expert a explicat pentru Newsweek motivul deciziei.

În acest context, președintele american Donald Trump a acuzat recent aliații NATO din Europa că nu au oferit sprijin în războiul care durează de o lună, evidențiind astfel diviziunile existente. Deciziile au fost luate pe fondul tensiunilor dintre Washington și partenerii cheie cu privire la războiul din Iran. La începutul acestei luni, Donald Trump i-a numit pe aliații de lungă durată ai NATO „lași” din cauza lipsei lor de sprijin împotriva Iranului.

România a acceptat avioane SUA. Franța, Italia și Spania, nu. Care țară e mai sigură în caz de război?

Pe de altă parte, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis că avioanele americane de realimentare vor utiliza bazele aeriene Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii. În plus, SUA vor trimite în România în jur de 400/500 de militari pentru a opera echipamentele.

Citește și: Război Iran. Rebelii Huthi din Yemen amenință că închid Marea Roșie. Lumea intră în „șocul petrolului”

Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea, ex-locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din comandamentul NATO JFC NAPLES, a explicat pentru Newsweek de ce România a avut o poziție diferită față de Franța, Spania și Italia în problema războiului din Iran.

Avioane de realimentare- Foto: Profimedia Images
Avioane de realimentare - Foto: profimedia images

Pozițiile Franței, Spaniei și Italiei

“Vorbim de poziția fiecărei țări în parte, fiecare având motivele ei. Franța și Spania pur și simplu așa au decis, asta și pe fondul unui război declanșat de SUA fără să anunțe. Vă reamintesc că la razboiul precedent, cel denumit de 12 zile, Franța a participat, dar atunci a fost anunțată. În plus, nu trebuie uitat că Franța și Spania au interese în Orientul Mijlociu.

Dacă ne referim la Italia aici problema este puțin diferită, chiar supărătoare pentru autoritățile de la Roma. Italia nu a fost anunțată despre mutarea unor avioane ale SUA, anunțul fiind făcut numai când acestea veneau la aterizare.

Citește și: Trump dă termen Iranului până la 6 aprilie să încheie războiul. Mai trimite 10.000 de trupe de infanterie

Italienii nu au acceptat situația și au refuzat imediat aterizările mai ales că pentru un astfel de demers aveau nevoie de aprobarea parlamentarilor. Drept urmare, avioanele americane au fost îndrumate spre alte baze militare spre supărarea Casei Albe”, a precizat contraamiralul.

Ce face România

Constantin Ciorobea a explicat și poziția României care permite operarea avioanelor americane. “Avionele SUA zboară de luni dacă nu chiar ani deasupra României și la Marea Neagră. În marea lor majoritate vorbim de avioane de spionaj, dar și de aparate realimentare.

Aceste aparate cresc evident gradul de securitate al Românei. Indubitabil. Acum a fost o solicitare oficială a SUA și noi am aprobat-o. De menționat că a fost aprobat un anumit număr de avioane. 

Dacă SUA vor să aducă mai multe trebuie o aprobare suplimentară a CSAT. Revenind la această aprobare dată ar fi fost culmea să refuzăm mai ales din cauza poziției geografice în care ne aflăm. Practic acest desant aerian ne crește serios gradul de securitate. Nu trebuie să uităm unde sunt Spania și Franța geografic vorbind. Sunt la adăpost. Nu este și cazul nostru, repet. Cum bate vântul cum ne ia curetul, ca să zic așa', a precizat contraamiralul

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră