Acțiunea sovieticilor se făcea sub pretextul purificării „elementelor duşmănoase” existente pe cuprinsul teritoriilor anexate de URSS de la România în iunie 1940.
Pe lângă miile de ţărani - scoşi din case pentru ca, în locul lor, să se mute „eliberatorii sovietici” veniţi din fundul Rusiei -, au mai fost deportate jumătate din cadrele didactice, majoritatea medicilor, sute de agronomi, artişti numai pentru că aveau studii româneşti. Iar o dată cu ei au luat drumul Gulagului toţi elevii care-şi făceau au urmat licee şi universităţi din România.
Cifrele vorbesc despre deportarea a 3.470 de familii din Chişinău şi alte şase judeţe. În total 22.648 de oameni.
Vina de a fi preot
Elena Şoimu Postolache, alături de fraţii şi de mama sa Maria, au fost printre miile de basarabeni care au luat drumul Siberei.
„În acea noapte de iunie 1941, cei mai mulţi dintre basarabeni, simţind primejdia nu dormeau. Mama Mariei Şoimu i-a spus fiicei sale:
- Cum pot oamenii să doarmă când privighetorile cântă aşa de frumos?
A fost ultima noapte când au mai auzit privighetoarea.
Ei vor reasculta cântecul păsării peste 17 ani când vor reveni acasă”.
Elena a fost trimsă la 13 iunie 1941 în Siberia pentru că era fiică de preot. Tatăl ei, preotul Porfirie Şoimu, din neam de şoimi şi de răzeşi a fost împuşcat la închisoarea pentru basarabeni din Ivdel unde au fost exterminaţi 20.000 de concetăţeni.
Câteva mărturii
“Pe noi, femeile, copii și bătrânii ne tot duceau spre Nord-est... ne-au dus cu trenul până în Novosibirsk, care e situat pe malul fluviului Obi. Când ne îmbarcam în șlep, o femeie tânără cu un copil de vreo doi anișori în brațe nu a mai rezistat... Și-a făcut semnul crucii și s-a aruncat cu copilașul în brațe în râu... Într-o casă trăiam mai multe familii: nu aveam nimic, nici haine, nici așternut, nici tacâmuri, nici măcar un lighean unde să ne spălăm. De aceea era o mizerie de nedescris. Sărăcie, foame, frig și păduchi. Condamnați fără temei au fost și tații noștrii și duși în Gulagul din Ural. În camera unde eram 16 suflete, mama a copt pe plita de fier niște turte amare din făină neagră la un loc cu niște colb măturat de la moară. Când s-a dezghețat pământul, noi, copiii, ieșeam în câmp răscolind pământul și căutam cartofi înghețați și putrezi de anul trecut. Scormoneam din pământ rădăcini – de toate am mâncat”, scrie Elena Şoimu.
Eliberarea
„Trecuseră 16 ani de surghin, cei mai frumoşi ani din viaţa mea, pe care mi i-a furat Stalin şi călăii lui. Am fost dusă în Siberia doar o copilă de zece ani şi acum aveam 26. Ne-a mai rămas puţin de aşteptat, căci după venirea lui Nichita Hruşciov, în politică s-a simţit un uşor dezgheţ... În luna mai 1957, mi s-a permis să plec o lună în concediu în Moldova pentru o lună...”.
Patimile acestor oameni dar şi ale altor familii care au trecut prin Gulag se regăsesc în cartea: „Surghiunul, drumul patimilor prin Siberia de gheaţă”, de Maria şi Elena Şoimu, apărută la Editura Eikon, sub egida Academiei Române.
