Zi crucială pentru România: S&P anunță ratingul economiei. Ce s-ar întâmpla dacă țara noastră ajunge la „junk”
România așteaptă vineri verdictul S&P Global, cu ratingul suveran aflat la numai o treaptă de categoria „junk”. Criza politică, deprecierea leului și creșterea costurilor de împrumut sporesc presiunea, în timp ce reducerea deficitului reprezintă principalul argument.
România trece vineri printr-unul dintre cele mai importante teste financiare ale anului. S&P Global urmează să anunțe noua evaluare a ratingului suveran, iar miza depășește cu mult o simplă calificare acordată de o agenție internațională.
Zi crucială pentru România: S&P anunță ratingul economiei. Ce s-ar întâmpla dacă țara noastră ajunge la „junk”
Țara se află în prezent la ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. O retrogradare ar împinge ratingul în categoria speculativă, cunoscută pe piețele financiare drept „junk”, cu potențiale consecințe grave asupra costurilor la care statul se împrumută și asupra percepției investitorilor față de România.
Momentul este cu atât mai sensibil cu cât evaluarea S&P vine în plină criză politică. Siegfried Mureșan nu a reușit să obțină în Parlament voturile necesare pentru învestirea noului Guvern, iar prelungirea blocajului de la București adaugă un nou factor de incertitudine peste problemele fiscale deja cunoscute.
Citește și: Avertisment EY: Cu investiţiile străine directe în prăbușire de 77%, România e la un pas de „junk”
Piețele au început să reacționeze. Leul a coborât la minime record, iar randamentele obligațiunilor românești cu maturitatea la zece ani au crescut cu aproximativ 60-80 de puncte de bază în ultimele două săptămâni, ajungând la cele mai ridicate niveluri din ultimul an, potrivit Reuters.
Presiunea se vede și asupra datoriei externe. Obligațiunile românești pe termen lung s-au tranzacționat în ultimele zile la cele mai mici prețuri de după mai 2025.
Citește și: Risc de blocaj la pensii și salarii. Christian Năsulea avertizează asupra efectelor ratingului „junk”
Ce înseamnă pentru România riscul de a ajunge la „junk”
Principala problemă este poziția actuală a României: ratingul S&P se află chiar la granița dintre categoria recomandată investițiilor și cea speculativă.
Pierderea statutului de „investment grade” poate determina anumite fonduri de investiții care, prin propriile reguli, nu pot deține obligațiuni cu rating speculativ să-și reducă expunerea. O asemenea mișcare ar putea pune presiune suplimentară asupra titlurilor românești și ar crește costurile de finanțare.
„O retrogradare ar declanșa probabil vânzări forțate care ar mări spread-urile obligațiunilor”, a declarat Kathryn Exum, co-director al departamentului de cercetare și strategie suverană la Gramercy.
Piețele evaluează deja riscul României mai sever decât indică ratingul oficial. Swapurile pe riscul de credit la cinci ani s-au tranzacționat începând din 2025 la niveluri asociate de investitori cu o deteriorare spre zona BB.
Există totuși și argumente care ar putea determina S&P să evite deocamdată retrogradarea.
„Finanțele publice ale României s-au îmbunătățit. Însă sunt necesare mult mai multe progrese pentru a liniști investitorii și a elimina riscul unei retrogradări a ratingului de credit”, au transmis analiștii Capital Economics.
Guillaume Tresca, strateg senior pentru piețe emergente la Generali Asset Management, estimează la aproximativ 25% probabilitatea ca S&P să retrogradeze România.
„Agenția de rating a adoptat o viziune mai indulgentă în ceea ce privește formarea guvernului, concentrându-se mai mult pe reducerea deficitului”, a declarat Guillaume Tresca.
În opinia sa, agențiile ar putea accepta pentru o perioadă blocajul politic dacă România continuă să-și corecteze dezechilibrele bugetare.
„Atât S&P, cât și Moody’s ar putea tolera o perioadă mai prelungită de instabilitate politică, cu condiția ca o consolidare fiscală să rămână pe drumul cel bun”, a spus Tresca.
Linia roșie ar putea fi însă depășită dacă disciplina fiscală este abandonată sau dacă România intră într-o nouă rundă electorală.
„O abatere semnificativă de la traiectoria consolidării fiscale sau convocarea unor alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare”, a avertizat strategul.
În acest context, orice nouă formulă guvernamentală va fi analizată de investitori inclusiv prin prisma capacității sale de a continua reducerea deficitului. O eventuală colaborare PSD-AUR ar fi urmărită în special din perspectiva politicilor fiscale și a respectării angajamentelor asumate de România.
Țara noastră a evitat deja o retrogradare din partea Fitch la sfârșitul lunii iulie. S&P, Moody’s și Fitch mențin România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă.
Un reper important pentru următoarele evaluări va fi bugetul pentru 2027 și capacitatea Bucureștiului de a continua consolidarea fiscală. România și-a asumat în relația cu Bruxelles-ul reducerea deficitului sub pragul de 3% din PIB până în 2030.
Deficitul scade, dar datoria și costurile cu dobânzile apasă tot mai greu
Există o îmbunătățire vizibilă în execuția bugetară. Deficitul consolidat a coborât la 2,89% din PIB în primele opt luni ale anului, de la 4,51% în aceeași perioadă a anului trecut.
Ținta pentru întregul an este de 6,2% din PIB, după ce deficitul depășise 9% în 2024.
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează însă că România nu își poate permite să oprească procesul de consolidare fiscală, indiferent de situația politică.
„Am auzit nu o dată, ci de mai multe ori opinia că am putea lua o pauză, reduce deficitul la 6% din producție și apoi să punem pauză. Nu ne putem permite să ne oprim. Podul din spatele nostru e rupt, nu mai rămâne să mergem decât înainte”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor.
O altă vulnerabilitate majoră este viteza cu care România s-a îndatorat.
Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu avertizează că ritmul acumulării datoriei a fost în ultimii ani de trei ori mai rapid decât înaintea pandemiei.
„Ceea ce este îngrijorător în cazul României este viteza de acumulare a datoriei în ultimii ani, când rata de creștere era triplă față de cea din perioada pre-pandemie”, a declarat Cosmin Marinescu, viceguvernator al Băncii Naționale a României.
Efectele se resimt deja în buget. Costurile cu dobânzile au ajuns la aproximativ 3% din PIB.
„Consecințele sunt imediate: costurile cu dobânzile sunt estimate la 3% din PIB, așa că cheltuim pe dobânzi mai mult decât obiectivul de deficit pe care ne propunem să îl atingem”, a explicat Marinescu.
Necesarul brut de finanțare al țării a depășit, potrivit acestuia, 10% din PIB, nivel aflat „dincolo de zona optimă pentru indicatorii de risc”.
Instabilitatea politică poate deveni decisivă dacă se prelungește și începe să afecteze procesul de consolidare fiscală.
„Cu cât criza politică persistă mai mult, cu atât este mai mare riscul ca aceasta să poată schimba lucrurile din perspectiva ratingurilor”, a avertizat Kathryn Exum.
Nervozitatea investitorilor este vizibilă și pe piața valutară. Euro a trecut de 5,34 lei pe piața interbancară înaintea verdictului S&P, iar BNR a anunțat că rezervele valutare au scăzut cu 4,8 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie.
Verdictul de vineri va arăta dacă progresele făcute în reducerea deficitului sunt suficiente pentru ca S&P să mențină România în categoria recomandată investițiilor, în pofida crizei politice și a presiunilor tot mai mari generate de datorie.