vineri 02 octombrie
EUR 5.2777 USD 4.6765
Abonează-te
Newsweek România

Un gigant european al bateriilor a intrat oficial în insolvență. 2.300 de locuri de muncă sunt în joc

Data publicării: 02.10.2026 • 10:50 Data actualizării: 02.10.2026 • 10:56
Angajat - Foto: Magnific (rol ilustrativ)
Angajat - Foto: Magnific (rol ilustrativ)

Unul dintre cei mai cunoscuți producători europeni de baterii a intrat într-o etapă decisivă a crizei financiare. Procedurile de insolvență au fost deschise pentru patru companii ale grupului, iar viitorul a aproximativ 2.300 de angajați depinde acum de găsirea unor investitori.

Gigantul german Varta a intrat oficial în procedura de insolvență, după luni de probleme financiare. Tribunalul din Stuttgart a deschis, la 1 octombrie, procedurile pentru patru companii ale grupului, în timp ce administratorul judiciar caută investitori care să permită continuarea activității.

Un gigant european al bateriilor a intrat oficial în insolvență. 2.300 de locuri de muncă sunt în joc

Sunt vizate VARTA AG, compania-mamă a grupului, VARTA Microbattery GmbH, VARTA Storage GmbH și VARTA Micro Production GmbH. În cele patru societăți lucrează aproximativ 2.300 de persoane. 

Compania solicitase în vară deschiderea procedurii de insolvență, iar activitatea a continuat în perioada procedurii preliminare.

Citește și: Insolvențele cresc alarmant în România: numărul firmelor intrate în insolvență, la maximul ultimilor opt ani

Administratorul judiciar Tobias Wahl spune că operațiunile au putut fi stabilizate și că există în continuare interes pentru competențele tehnologice ale Varta.

Un proces structurat de vânzare este deja în desfășurare, iar administratorul urmărește găsirea unei soluții care să permită continuarea companiei. Procesul ar urma să fie finalizat în următoarele luni. 

Situația este însă deja decisă pentru una dintre fabrici. Producția VARTA Microbattery din Nördlingen va fi oprită după pierderea celui mai important client, iar aproximativ 350 de angajați își vor pierde locurile de muncă. Închiderea fusese decisă încă din primăvară.

Presa germană relatează că principalul client pierdut este Apple, care ar urma să cumpere din China noua generație de baterii reîncărcabile tip pastilă utilizate pentru căștile AirPods. 

Bateriile Varta din magazine nu sunt afectate

Procedurile de insolvență nu includ divizia VARTA Consumer Batteries, care produce bateriile pentru consumatori cu care marca germană este cunoscută publicului larg.

Citește și STB, în pragul insolvenței. Tribunalul București decide astăzi soarta companiei. Ce urmează pentru angajați

Această divizie este separată juridic și operațional de societățile aflate acum în insolvență, precizează administratorul judiciar. 

Varta are o istorie de peste un secol în industria bateriilor și produce, pe lângă baterii pentru consumatori, microbaterii, sisteme de stocare a energiei și soluții pentru clienți industriali, conform KA-Insider.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră