Ilie Năstase și soția sa, Ioana, s-au mutat din complexul ”Stejarii”, al lui Ion Țiriac. Acum stau cu chirie într-o vilă impunătoare în apropiere de București.
Ilie Năstase și soția sa, Ioana, s-au mutat din complexul ”Stejarii”, al lui Ion Țiriac. Acum stau cu chirie într-o vilă impunătoare în apropiere de București.
Regele Charles al III-lea, venit în vizită privată în România, a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis. Monarhul Marii Britanii a adresat câteva cuvinte românilor în limba română.
Cei care își cumpără mașini la mâna a doua trebuie să verifice cu mare atenție dacă totul este în regulă cu mașina. Un mic amănunt scăpat de multe ori din vedere și care nu se poate vedea decât la RAR, îi poate aduce o amendă de 30.000 de lei.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că în cazul polițiștilor, vârsta de pensionare nu se va face brusc pentru a nu exista bulversări în sistem. Mai mult, au fost luate în calcul măsuri tranzitorii pentru acest demers.
Guvernul dă vouchere de 2.000 de lei unei categorii de români. Banii urmează să intre pe carduri zilele următoare. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a transmis că a făcut deja plățile.
Aproape 300.000 de români au ieșit din țară la 1 iunie. În câteva puncte de frontieră timpii de așteptare au fost extrem de mari, practic turiștii au pierdut jumătate de zi până să iasă din România. Cozile de mașini s-au întins pe zeci de kilometri.
Pentru 1 iunie, statul acordă vouchere pentru Ziua Copilului. Începând cu această dată se aplică și alte măsuri, cum ar fi creșterea unor salarii, scoaterea sau aplicarea unor taxe, scutiri de impozit sau scumpiri
Șoferii cu mașini Dacia Spring cărora trebuie să le facă reviziile în funcție de numărul de kilometrilor s-au plâns că sunt diferențe de preț la service-uri în funcție de zonă. Și cele mai scumpe revizii nu sunt în București.