Medicamente contrafăcute în valoare de 1,8 milioane de lei urmau să iasă din România. Au fost descoperite la timp, la graniță. Un cetățean german este cercetat în acest caz.
Medicamente contrafăcute în valoare de 1,8 milioane de lei urmau să iasă din România. Au fost descoperite la timp, la graniță. Un cetățean german este cercetat în acest caz.
Canabis, cocaină, ketamină și Xanax erau vândute și consumate în școli renumite și în zona unor cluburi celebre din București. Dealerii și consumatorii erau din rândul elevilor. Aceștia provin din familii înstărite. Tatăl unuia lucrează în MAE, un altul la DNA
Au vrut să facă un supermarket însă muncitorii nu au mai putut continua lucările. Când au săpat pentru fundație au dat de rămășițe arheologice de mare importanță.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va înainta, luni, Ministerului Finanţelor Publice o propunere privind stabilirea unor tarife pentru poliţele RCA. Șeful Instituției, Valentin Ionescu a spus că nu vrea să mai crească tarifele pe piața asigurărilor.
Țigări de peste jumătate de milion de lei au fost găsite de polițiștii de frontieră într-un TIR, pe un drum dintr-o comună aflată la granița cu Bulgaria. Marfa urma să ajungă în vestul Europei.
O femeie a slăbit 50 de kilograme într-un an și a ajuns de la mărimea 6XL la M. Însă a ajuns să-și schimbe totatl stilul alimentar iar dieta ei nu este deloc greu de ținut.
1,4 miliarde de lei va costa construcția a patru spitale noi în România. A fost pusă deja prima piatră de temelie. Printre acestea se află și un spital de urgență.
Euroins a anunțat că vrea să conteste decizia ASF de a-i retrage autorizația de funcționare. Reprezentanții companiei susțin că sunt surprinși de acest demers ”care îi afectează pe milioane de români”.