Șocul vieții pentru un șofer. Acesta a ajuns să-și cumpere încă o dată propria mașină, după ce-i fusese furată cu câteva săptămâni înainte. Bărbatul nu și-a dat seama inițial de coincidență, așa că a plătit 23.500 de euro pe ea.
Șocul vieții pentru un șofer. Acesta a ajuns să-și cumpere încă o dată propria mașină, după ce-i fusese furată cu câteva săptămâni înainte. Bărbatul nu și-a dat seama inițial de coincidență, așa că a plătit 23.500 de euro pe ea.
Conclavul ce-l va alege pe noul Papă are 133 de cardinali și se va întruni începând de miercuri, 7 mai. Deși Colegiul Cardinalilor e format din 252 de înalți prelați, doar cei cu vârsta sub 80 de ani au dreptul de a lua parte la Conclav, de a alege și de fi aleși ca Pontif.
Cleopatra, ultima regină a Egiptului a rămas în istorie pentru tragica ei iubire cu Marc Aureliu și sinuciderea sa, dar și pentru relația cu Iulius Cezar căruia i-a dăruit un fiu. Dar, dincolo de aceste aspecte, există un singur cuvânt scris de mâna ei care a ajuns până la noi.
Casa Darth Vader, vândută cu 3.400.000 $. Un conac impunător, situat într-o suburbie din Houston, SUA, - s-a vândut la începutul acestei luni pentru suma respectivă, dar celebritatea ei vine din forma pe care o are
Ciudatele piramide din Sudan sunt mai numeroase decât cele din Egipt, însă mult mai puțin cunoscute, deși poartă în ele misterele unui puternic imperiu antic ce s-a dezvoltat în această regiune a Africii.
Ai purta o haină din piele de T.Rex? Dacă ai urmărit vreun film din seria Jurassic World sigur știi de fiorosul dinozaur, una dintre cele mai cumplite fiare care a trăit pe Pământ. Dar ce nu știi încă este că ai putea cumpăra, în curând, obiecte făcute din pielea acestuia.
O femeie declarată decedată a „înviat” la propria înmormântare. După ce spitalul îi confirmase decesul, ea a „revenit la viață”, în mod șocant pentru cei prezenți, chiar în timpul propriilor funeralii.
O scrisoare a împăratului Napoleon I a fost vândută la licitație cu 26.000 €. Epistola scrisă acum 216 ani face referire la arestarea Papei Pius al VII-lea, împăratul Franței negând orice implicare în ea, deși o ordonase el însuși.