Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,86 %
Marcel Ciolacu 19,22 %
99,71 %
Elena Lasconi 19,14 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

VIDEO Cristian Mihaly, Vitesco Technologies: România, pe harta mondială a electrificării auto

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 16.09.2022 - 21:33

După mai bine de 100 de ani de dezvoltare și perfecționare, era motoarelor termice este pe sfârșite. În industria auto are loc o adevărată revoluție. Iar Vitesco Technologies a pus România pe un loc important pe harta mondială a electrificării automobilelor.

SHARE

Provocările de a renunța la benzină și motorină, în doar câțiva ani, sunt imense. Pentru a înțelege unde ne aflăm și care sunt provocările pe termen mediu și lung, l-am invitat în studioul Newsweek LIVE pe Cristian Mihaly, Country Head Vitesco Technologies Engineering România, compania de tehnologie care a pus România pe un loc important pe harta mondială a electrificării mașinilor. 

În urmă cu trei ani, în 2019, divizia Powertrain din Continental a devenit Vitesco Technologies, fiind prima parte a grupului german Continental care și-a finalizat realinierea la noul model de business în contextul electrificării automobilelor. Iar pe 16 septembrie 2022, Vitesco Technologies împlinește un an de la listarea la bursă. 

Ca o companie independentă, Vitesco Technologies are mai multă libertate, ca afacere, pentru a reacționa rapid și individual la cerințe diferite. Iar această flexibilitate este menționată și în nume. Vitesco vine de la „vita” („viață” în limba latină), bazându-se pe imaginea de energie, viteză și agilitate. Și cea de-a doua parte a numelui, „Technologies”, evidențiază ambiția companiei de a fi un furnizor de tehnologii, sisteme și servicii inovatoare.

Domeniile de activitate ale companiei sunt dezvoltate continuu și sistematic pentru a răspunde cerințelor viitoare ale pieței și ale societății, în special în ceea ce privește obiectivele de emisii locale și globale.

În afară de business-ul cu motoare convenţionale, termice, activitățile Vitesco Technologies includ toate activitățile care implică sisteme de acționare hibride și electrice, precum și toate activitățile legate de baterii.

Vitesco Technologies este unul dintre liderii tehnologici în domeniul electrificării sistemului de propulsie pentru autovehicule. Este unul dintre puținii furnizori de sisteme care oferă o electrificare completă a sistemului de propulsie: de la sistemul de 48 de volți și soluțiile hibride integrate pentru sistemele de transmisie și punți, transmisii complet electrice, combinate cu sisteme electronice de putere și de încărcare foarte eficiente și un sistem de gestionare a bateriilor optimizat prin gestionarea inteligentă a energiei și a temperaturii.

Cine este Vitesco Technologies la nivel global

Vitesco Technologies are sediul central în Regensburg, Germania. Are aproape 40.000 de angajați, în aproximativ 50 de locații din întreaga lume. Iar obiectivul principal al companiei este să devină lider în produse de electrificare pentru vehicule. Pentru a realiza acest lucru, Vitesco Technologies are o strategie clară, care pune accent pe sustenabilitate, și acționează în conformitate cu propriile valori: pasiune, partneriat și pionierat.

Ce face Vitesco Technologies în România

Vitesco Technologies în România are trei centre de inginerie în țara noastră, la Timișoara, Sibiu și Iași, în care lucrează aproximativ 1.500 de specialiști, și o locație de producție în Brașov. 

Inginerii Vitesco Sibiu, de pildă, sunt implicați în proiecte pentru sisteme de propulsie electrificate încă din anul 2011. Și au avut o contribuție semnificativă, de exemplu, în dezvoltarea unuia dintre primele calculatoare pentru cutii de viteze automate folosite exclusiv într-un sistem de propulsie „plug-in hybrid“ de tip P2 (DQ400).

Este vorba despre sistemul de propulsie hibrid al grupului Volkswagen, folosit pe o gamă foarte largă de autoturisme (Golf, Passat, Tiguan, Arteon, Leon, Tarraco, Formentor, Octavia, Superb etc.) și care foloseste o cutie de viteze cu dublu ambreiaj, conectată atât la un motor cu ardere internă, cât și la un motor electric.

Calculatorul Vitesco gestionează atât funcțiile cutiei de viteze (schimbare trepte, comandă ambreiaje), cât și sistemul de cuplare și decuplare al motorului electric la lanțul cinematic. 

Un alt produs important, la dezvoltarea căruia „creierele electrificării“ de la Sibiu au avut o contribuție importantă, este modulul mecatronic de acționare pentru sistemul de propulsie hibridă dezvoltat de Renault, E-Tech.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te