Astfel, după ce în ianuarie înmatriculările de mașini noi au înregistrat cea mai gravă cădere din ultimii 30 de ani (-51.93%, cea mai mare scădere procentuală de după Revoluție), în februarie pare să-și fi revenit puțin, dar, per total, nivelul înmatriculărilor pe primele două luni din 2021 s-au prăbușit cu 39,5%, față de perioada similară din 2020, atingând doar 21.325 unități, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România.
ANALIZĂ Piața auto din România a început anul 2021 cu cea mai gravă cădere din ultimii 30 de ani
Ce mărci au preferat românii
Bineînțeles, Top 10 mărci preferate de români a fost și el din nou perturbat. Dacia a rămas pe primul loc cu 2.034 unități. Ford și-a păstrat locul doi câștigat în luna ianuarie, cu 1.373 unități, iar Toyota, locul trei, cu 1.304 unități înmatriculate.
Renault a urcat de pe locul zece în ianuarie, pe locul șapte la sfârșitul lunii februarie, cu 666 unități. Iar BMW și Mercedes au coborât câte o poziție, pe locul opt (612 unități) și, respectiv, zece (519 unități).
Hyundai se află pe locul patru, cu 1.298 unități, Skoda pe cinci, cu 1.102 unități, Volkswagen pe șase, cu 936 unități, iar Suzuki pe nouă, cu 552 unități.
Cum s-au descurcat automobilele în „era” Covid
În ceea ce privește piața de automobile second hand, aceasta rezistă, în continuare, mult mai bine, în contextul crizei COVID, înregistrând o scădere de 6,85% față de februarie 2020, până la 32.275 unități.
Practic, la fiecare mașină nouă înregistrată în februarie 2021, au fost înmatriculate patru SH-uri.