România ocupă locul 8 în clasamentul mondial al țărilor cu cele mai accesibile mașini sport noi.
Cu siguranță v-ați întrebat cât costă o mașină nouă în alte țări și unde se găsesc cele mai ieftine autovehicule. În funcție de mai mulți parametri constructivi, opțiuni și, în special, taxe, prețurile automobilelor noi variază, evident, de la un stat la altul. Dar, probabil, nu v-ați imaginat că diferențele pot fi uriașe.
Experții în asigurări de la Confused.com au ales drept etalon Ford Mustang, cea mai vândută mașină sport în 2019 și 2020, au comparat prețurile de bază de pe site-urile dealerilor oficiali din mai multe țări și au realizat un clasament al celor mai ieftine și scumpe locuri în care se poate achiziționa un astfel de model.
Cel mai ieftin Ford Mustang nu este în țara-mamă, SUA, ci în Canada. În SUA, un Mustang pornește de la 23.967 euro, iar în Canada, de la 22.216 euro.
În UE, cel mai ieftin Mustang poate fi cumpărat în Lituania (de la 45.380 euro) și în România (46.500 euro).
Interesant, România ocupă locul 8 în top-ul țărilor cu cele mai accesibile Mustang-uri, chiar dacă prețul de bază este dublu față de cel din SUA sau Canada.
Top 10 țări cu cele mai ieftine mașini sport noi*
1. Canada – 22.216 €
2. SUA – 23.967 €
3. Australia – 35.740 €
4. Coreea de Sud – 36.000 €
5. Mexic – 37.155 €
6. Bosnia & Herțegovina – 37.420 €
7. Lituania – 45.380 €
8. România – 46.500 €
9. Chile – 46.629 €
10. Ungaria – 47.740 €
(*) Ford Mustang
Dacă în SUA un Mustang de bază costă cam cât o Dacia Duster „full options” în România și vi se pare că diferența de preț SUA/România e prea mare, ei bine, se poate și mult mai rău. Din cauza taxelor locale, un Ford Mustang de bază costă 109.423 euro în Norvegia, 108.521 euro în Danemarca și 104.770 euro în Olanda, de exemplu.
Cel mai scump Ford Mustang de bază poate fi găsit, însă, în Cambodgia: 127.744 euro. Adică, de aproape șase ori mai scump decât în Canada/SUA.
Top 5 țări cu cele mai scumpe mașini sport noi*
1. Cambodgia – 127.744 €
2. Norvegia – 109.423 €
3. Danemarca – 108.521 €
4. Olanda – 104.770 €
5. Thailanda – 97.110 €
Cât costă importul unei mașini din SUA în România
Mustang-ul de bază costă cam cât o Dacia Duster „full options” în România, dar, atenție, dacă vă gândiți să dați o fugă peste ocean pentru a cumpăra și importa o mașină, trebuie să țineți cont și de taxele vamale UE și TVA.
Taxa vamală pentru bunurile importate în UE este de 10% din valoarea de catalog. Iar TVA în România este 19%. De asemenea, trebuie să luați în calcul și transportul. Prețul aducerii unei mașini cu vaporul din SUA în Europa este de circa 3.000 de euro.