Limuzina Paykan primită de Ceaușescu de la Șahul Iranului, scoasă la licitație la un preț incredibil

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 24.05.2021 - 23:15
Limuzina Paykan primită de Ceaușescu de la Șahul Iranului, scoasă la licitație. / Foto: artmark.ro
Limuzina Paykan primită de Ceaușescu de la Șahul Iranului, scoasă la licitație. / Foto: artmark.ro
Limuzina Paykan primită de Ceaușescu de la Șahul Iranului, scoasă la licitație. / Foto: artmark.ro

Fostul dictator Nicolae Ceaușescu a primit în dar de la Șahul Mohammad Reza Pahlavi al Iranului, în 1974, un Paykan Hillman-Hunter. Sedanul considerat o limuzină la acea vreme în Iran este scos la licitație la cu un preț de pornire de doar 4.000 de euro.

SHARE

În general, Paykan Hillman-Hunter nu este nici limuzină în adevăratul sens al cuvântului, nici mașină de colecție. Dar punctual, făcând parte din colecția lui Ceaușescu, fapt atestat printr-un adeverință emisă de RAAPPS, mașina are o valoare aparte.

Paykan, un model Hillman Hunter produs sub licență britanică Hillman Motor Company, a fost primul automobil construit de Iran Khodro sau Iran National, cum este, probabil, mai bine cunoscută compania. Producția a început în 1967, iar modelul a fost făcut până în 2005, fiind extrem de popular în Iran. Colocvial, Paykan a fost poreclită „căruța iraniană”, fiind oferită cu mai multe tipuri de caroserie, pe lângă cea sedan, inclusiv ca furgonetă.

Citește și: Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, scos la licitație cu doar 25.000 de euro

Iran National a luat licența Hillman pentru Paykan la mijlocul anilor 1960, după ce nu a reușit să se înțeleagă cu Fiat, iar producția a început în 1967, aproape în același timp cu startul producției modelului și în Marea Britanie, după preluarea constructorului britanic de către americanii de la Chrysler.

Capacitatea fabricii din Teheran era una însemnată, căci, la scurt timp după lansarea primelor două modele din cursul anului 1967 - Delux și Standard, fabrica introducea în linia de producție Paykan Pickup și Taxi. Până în 1972, celor patru modele aveau să li se alăture încă două, Automatic și GT. Iar din 1978, Iran Nationa n-a mai importat nici motoarele pentru gama Paykan, dezvoltându-le singur.

Citește și: Cuțitele lui Nicolae Ceaușescu, cu mânere din coarnele cerbilor vânați de el, scoase la licitație

Paykan-ul lui Ceaușescu

„Limuzina” Paykan Hillman-Hunter care i-a aparținut lui Ceaușescu și a fost scoasă la licitație a rulat puțin peste trei mii de kilometri (2.299 de mile).

Mașina are volanul pe stânga, deși poziționarea ștergătoarelor indică că, inițial, a fost proiectată cu volanul pe dreapta, și 4,31 metri lungime, cântărește 924 de kilograme și este animată de un motor de 1.5 litri care dezvoltă 54 de cai putere. Cu ajutorul unei cutii de viteze manuale, cu patru trepte, Paykan Hillman-Hunter are o viteză maximă constructivă de 145 km/h.

Citește și: Colecția de filme capitaliste a lui Ceaușescu, descoperită la Buftea: Borsalino, Mad Max și Ben-Hur

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te