Proprietarii a peste 720.000 de mașini BMW, sfătuiți să le parcheze în aer liber. Care e problema?
Autoritatea americană pentru siguranţa traficului rutier (NHTSA) a recomandat proprietarilor a peste 720.000 de automobile BMW să îşi parcheze vehiculele în aer liber, la distanţă de clădiri şi de alte maşini, din cauza unui risc de incendiu.
Producătorul german BMW a anunţat, pe 13 noiembrie 2026, rechemarea în service a 720.796 de automobile din Statele Unite, după identificarea unor probleme la sistemul pompei de apă.
Vehiculele vizate au mai făcut obiectul unei campanii de rechemare în 2024, pentru aceeaşi problemă, însă autorităţile americane au stabilit că sunt necesare noi reparaţii.
Proprietarii a peste 720.000 de mașini BMW, sfătuiți să le parcheze în aer liber. Care e problema?
Potrivit NHTSA, un conector electric al pompei de apă, care nu este etanşat corespunzător, poate intra în contact cu apa şi poate provoca un scurtcircuit, crescând riscul izbucnirii unui incendiu.
Defecţiunea poate apărea inclusiv atunci când automobilul este parcat şi motorul nu funcţionează.
BMW a precizat că are cunoştinţă de zece incidente de incendiu care ar putea avea legătură cu această problemă şi care s-au produs după efectuarea reparaţiilor din cadrul campaniei de rechemare din 2024. Compania lucrează în prezent la identificarea unei soluţii pentru remedierea definitivă a defecţiunii.
Citește și: Recall uriaș! 3.000.000 de mașini electrice Tesla, chemate în service. Ce probleme au?
Modelele BMW vizate de recall
Rechemarea vizează mai multe modele BMW fabricate între 2012 şi 2017, inclusiv Seria 3 şi Seria 5 din perioada 2012–2016, X1 din 2012–2015, Z4 din 2012–2016 şi X3 din 2013–2017.
Sunt incluse şi anumite versiuni ale Seriei 2 Coupe, Seriei 3 Sports Wagon, BMW 328xi Gran Turismo, precum şi modelele Seria 4 Coupe şi Cabriolet fabricate între 2014 şi 2016.
Până la efectuarea reparaţiilor, NHTSA le recomandă proprietarilor vehiculelor afectate să nu le parcheze în garaje sau în apropierea clădirilor şi a altor automobile.
Autoritatea a subliniat că măsura de precauţie trebuie respectată inclusiv de proprietarii ale căror maşini au fost deja reparate în cadrul campaniei anterioare.