Frig, bateria învârte greu și motorul nu pornește? Cum îi dai curent mașinii corect cu cabluri

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 16.02.2025 - 09:36
Frig, bateria învârte greu și motorul nu pornește? Cum îi dai curent mașinii corect cu cabluri - Foto: Freepik - Imagine cu rol ilustrativ
Frig, bateria învârte greu și motorul nu pornește? Cum îi dai curent mașinii corect cu cabluri - Foto: Freepik - Imagine cu rol ilustrativ
Frig, bateria învârte greu și motorul nu pornește? Cum îi dai curent mașinii corect cu cabluri - Foto: Freepik - Imagine cu rol ilustrativ
Frig, bateria învârte greu și motorul nu pornește? Cum îi dai curent mașinii corect cu cabluri - Foto: Freepik - Imagine cu rol ilustrativ

Frig, bateria învârte greu și motorul nu pornește? În această situație destul de des întâlnită iarna, mai ales dacă acumulatorul este mai vechi sau „slăbit” de mersul preponderent în oraș, puteți încerca să-i dați curent mașinii cu cabluri de la alta. Atenție la procedură, însă!

SHARE

Cu cât e mai frig afară, cu atât bateria autovehiculului care nu stă la căldurică în garaj suferă mai tare. Iar dacă are și câțiva ani vechime și mașina e folosită zilnic, pe distanțe scurte, ceea ce presupune multe porniri/opriri și mers mult la ralanti ori la turații joase, riscul de a învârti greu și a nu reuși să pornească motorul crește considerabil. 

Citește și: VIDEO Test de autonomie iarna, la 6-10°C, cu 12 mașini electrice în vogă. 3 nu au ajuns la 300 km

Frig, bateria învârte greu și motorul nu pornește? Cum îi dai curent mașinii corect cu cabluri

Dacă după o noapte geroasă, de exemplu, bateria învârte greu și mașina nu pornește, șoferii pot încerca să ia curent de la altă mașină cu cabluri. 

Atenție, însă! Cublurile de curent sunt speciale, nu niște „sârme”. Au diametru gros, de 35 - 50 mm, și sunt dotate la capete cu clești de tip crocodil dimensionați corespunzător, pentru a permite un contact cât mai bun cu bornele acumulatorilor conectați.

Citește și: Pleci în vacanța de iarnă cu mașina? Ce le recomandă specialiștii șoferilor să verifice obligatoriu


Pașii de urmat pentru a da/lua curent corect cu cabluri:

- Identificați unde se află bateria în mașina cu probleme și în mașina „salvatoare”. În general, bateria se află în compartimentul motor, dar există multe modele care au bateria în portbagaj ori sub un scaun/banchetă

- Trageți mașina care dă curent cât mai aproape de mașina care are probleme cu baterie, pentru a asigura o conectare lejeră a cablurilor și oprește-i motorul

- Opriți motorul vehiculului „donator”, cu bateria funcțională, și asigurați-l cu frâna de mână. Dacă are cutie de viteze manuală, asigurați-vă că nu e „în viteză”

- Identificați semnele (+)/pozitiv și (-)/negativ de pe bateriile ambelor vehicule

Citește și: Cum află șoferul dacă trebuie sau nu să schimbe bateria mașinii, inclusiv la electrice?

- Trageți cablurile de curent și conectați unul dintre cleștii roșii la borna pozitivă (+) a bateriei descărcate. Apoi, conectați cleștele roșu de la celălalt capăt al aceluiași cablu la borna pozitivă (+) a bateriei vehiculului care dă curent.

- Conectați „crocodilul” negru la borna minus (-) a bateriei mașinii care dă curent

- Conectați „crocodilul” negru la borna minus (-) a bateriei mașinii care ia curent

- Porniți motorul mașinii care dă curent și lăsați-l să funcționeze minimum 5 minute, pentru a încărca puțin bateria „moartă”. 

- Rugați șoferul mașinii care dă curent să tureze motorul la circa 2.000 rpm

- Încercați să porniți mașina care ia curent dând la automat nu mai mult de 10-15 secunde. Dacă electromotorul nu învârte viguros și reușește să pornească motorul, nu insistați. Verificați conexiunile cablurilor și lăsați motorul mașinii care dă curent să mai încarce încă 5 minute bateria „moartă”. Încercați din nou să dați la automat. 

- Dacă mașina pornește, deconectați cablurile de curent urmând următorii pași: 1. Deconectați cu grijă „crocodilul” negru (-) de la bateria „moartă”. Apoi, scoateți celălalt capăt al aceluiași cablu (-) de la bateria mașinii care a dat curent. 2. Deconectați „crocodilul” roșu (+) al bateriei descărcate, apoi clema care a fost conectată la borna (+) a bateriei funcționale.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te