Cauți o mașină electrică de familie? 19 modele care se laudă cu o autonomie de cel puțin 450 de kilometri
Ușor, ușor, mașinile electrice evoluează și ajung să ofere autonomii comparabile cu cele termice. De exemplu, iată 19 de modele cu baterii pretabile pentru o familie și disponibile în Europa care se laudă cu o autonomie de cel puțin 450 de kilometri, conform evaluărilor EPA.
Autonomia este, probabil, primul lucru la care va fi atent un potențial cumpărător mai ales atunci când caută o mașină electrică de familie, încăpătoare, pretabilă pentru vacanțe.
De asemenea, autonomia este unul dintre cei mai importanți indicatori după care sunt evaluate automobilele alimentate de baterii, deoarece anxietatea legată timpii pierduți pentru reîncărcare la drum lung este încă unul dintre cele mai mari puncte slabe pentru persoanele care ezită să renunțe la mașina cu motor pe benzină sau diesel și să cumpere un vehicul electric nou pentru prima dată, alături de prețul de achiziție în generela considerabil mai ridicat și de grijile legate de experiența de încărcare, fiecare rețea de stații de încărcare, de exemplu, necesitând descărcarea unei aplicații dedicate, cont, card, etc..
Cauți o mașină electrică de familie? 19 modele care se laudă cu o autonomie de cel puțin 450 de kilometri
Sigur, în ultima vreme, mașinile electrice au evoluat, iar unele modele, chiar și mari, de familie, oferă autonomii comparabile cu cele ale mașinilor termice echivalente ca dimensiuni.
Știind că mașina ta electrică este capabilă să parcurgă mai mulți kilometri cu o singură încărcare decât, poate, este în general necesar poate fi reconfortant, mai ales iarna, când cifrele oficiale privind autonomia sigur scad drastic, și cu 50%, din cauza temperaturilor scăzute care afectează compoziția chimică a bateriei.
Potrivit datelor EPA (Agenția pentru Protecția Mediului din SUA) și informațiilor producătorilor, pe piața din Europa, în 2026, se găsesc cel puțin 19 de mașini electrice cu autonomie teoretică mare, de cel puțin 450 de kilometri.
Evident, în trafic real, mai ales la rulare în ritm de autostradă, autonomiile oficiale ale mașinilor electrice sunt mult mai mici, dar reprezintă un punct de plecare solid.
BMW iX3 - Autonomie de până la 805 km
BMW iX3, primul model din noua „Neue Klasse” a bavarezilor, oferă performanțe impresionante la un preț comparabil cu cel al modelului X3 pe benzină. Cu o baterie de 800 de volți, care poate încărca cu până la 400 kWh de la un încărcător rapid de curent continuu, iX3 poate parcurge până la 805 kilometri cu o încărcare (WLTP).
BMW iX - Autonomie de până la 701 km
Primul SUV complet electric de la BMW (modelul a fost lansat în 2021) are un aspect pe care fie îl iubești, fie îl urăști. Dar oferă o autonomie oficială de până la 701 km (WLTP) în versiunea xDrive60, care vine cu o configurație cu două motoare și o baterie cu o capacitate utilă de 109,1 kWh.
Porsche Taycan - Autonomie de până la 680 km
Porche Taycan facelift a adus o multitudine de îmbunătățiri față de modelul anterior, inclusiv viteze de încărcare mai mari și o autonomie mai mare. Cu ajutorul sistemului opțional Performance Battery Plus, sedanul sport electric german oferă o autonomie de până la 680 km (WLTP), în versiunea 435 CP, cu baterie de 97 kWh (util).
Tesla Model 3 - Autonomie de până la 660 km
Modelul Tesla Model 3 facelift cu tracțiune spate și 320 de cai putere oferă o autonomie de până la 660 de kilometri (WLTP) cu o singură încărcare. Capacitatea utilă a bateriei este de 75 kWh.
Citește și: VIDEO Un producător de aspiratoare din China șochează lumea auto: Mașină electrică cu „boostere” de rachetă
Tesla Model Y - Autonomie de până la 657 km
Noua versiunea a celei mai populare mașini electrice din lume, Tesla Model Y, oferă o autonomie mai mare decât modelul anterior, de până la 657 km. Este vorba despre versiunea de 299 CP cu tracțiunea spate și baterie de 75 kWh.
Audi Q6 e-tron: Autonomie de până la 655 km
Noul Q6 e-tron se bazează pe aceeași platformă cu Porsche Macan complet electric. Aceasta înseamnă că a fost construit special pentru a fi o mașină alimentată de baterii, iar acest lucru se vede. Există patru versiuni, de 292 CP (un motor), 326 CP (un motor), 443 CP și 517 CP.
Cea mai mare autonomie, de până la 655 km, o oferă modelul de 326 CP și baterie de 100 kWh.
Polestar 3 - Autonomie de până la 647 km
Primul crossover/SUV de dimensiuni medii al mărcii Polestar, Polestar 3 promite o autonomie de până la 647 km cu o încărcare completă și un sprint de la 0 la 100 km/h în 4,7 secunde. Este vorba despre versiunea de 544 cai putere, cu două motoare, și baterie cu o capacitate utilă de 102 kWh.
Porsche Macan Electric - Autonomie de până la 643 km
Macan EV se bazează pe aceeași platformă de bază ca și noul Audi Q6 e-tron, ceea ce înseamnă că se poate încărca foarte repede și oferă o autonomie de până la 643 kilometri (WLTP). Versiunea cu cea mai lungă autonomie este și cea mai ieftină, cea de 360 cai putere și cu o baterie cu o capacitate utilă de 95 kWh.
Audi A6 e-tron - Autonomie de până la 627 km
Modelul electric A6 se bazează pe platforma electrică PPE a Grupului Volkswagen, care permite viteze de încărcare ultra-rapide și o autonomie de până la 627 de kilometri. Sedanul A6 e-tron concurează cu mașini BMW i7 și Tesla Model S, model a cărui producție a încetat în mai 2026.
Ford Capri - Autonomie de până la 627 km
Cu bateria de 79 kWh și 286 de cai sub capotă, SUV-ul coupe Ford Capri oferă o autonimie de până la 627 km (WLTP). Capri împarte o platforma MEB a Grupului Volkswagen cu modele precum Škoda Enyaq, CUPRA Tavascan și Volkswagen ID.5.
Mercedes-Benz EQS - Autonomie de până la 624 km
Alternativa complet electrică la Mercedes-Benz Clasa S este o încercare bună, din punct de vedere al autonomiei, pentru producătorul german de mașini premium. Întâmplător, versiunea cu cea mai lungă autonomie a sedanului EQS este și cea mai accesibilă, deși nu prea se poate numi un preț recomandat de producător de peste 100.000 de euro accesibil.
BMW i4 Gran Coupe - Autonomie de până la 613 km
Coupe-ul german cu patru uși este disponibil în Statele Unite cu trei opțiuni de sistem de propulsie. Cel care oferă cea mai lungă autonomie este BMW i4 Gran Coupe eDrive40e. Este propulsat de un singur motor electric montat în spate, care produce 340 de cai CP și un cuplu de 430 Nm. Bateria are o capacitate utilă de 81,3 kWh.
Se așteaptă ca i4 să fie retras după debutul noului sedan i3, la sfârșitul acestui an, dar până când se va întâmpla acest lucru, fastback-ul electric este încă o opțiune excelentă.
Citește și: VIDEO „Cadou” de 50 de ani, pentru BMW Seria 3: i3 Neue Klasse - primul Seria 3 electric din istorie
Mercedes-Benz CLA EQ - Autonomie de până la 598 km
La fel ca BMW, Mercedes-Benz a decis că este timpul să avanseze cu o nouă generație de vehicule electrice care promit autonomii mai lungi și viteze de încărcare mult mai mari. Noul CLA este unul dintre acele vehicule electrice de generație următoare, cu o baterie de 800V care se poate reîncărca mult mai repede decât predecesoarele sale. Eficiența este, de asemenea, în prim-plan, cu o caroserie aerodinamică care ajută la menținerea unui consum de energie scăzut.
BMW i5 Touring - Autonomie de până la 598 km
i5 Touring, primul break electric BMW, se laudă cu o autonomie de până la 598 km (WLTP), în versiunea eDrive, adică cu tracțiune spate. Modelul dispune de 340 CP, accelerează 0-100 km/h în 6,1 secunde și atinge o viteză maximă de 193 km/h. Bateria are o capacitate utilă de 81,3 kWh.
Kia EV6 - Autonomie de până la 582 km
Facelift-ul crossover-ului sportiv coreean Kia EV6 oferă oficială o autonomie de până la 583 km (WLTP) pentru a doua cea mai accesibilă versiune a sa, cu baterie de 84 kWh, tracțiune spate și 229 cai putere. Mașina accelerează 0-100 km/h în 7,7 secunde și poate atinge o viteză maximă de 185 km/h.
Hyundai Ioniq 6 Long Range RWD - Autonomie de până la 547 km
Cel mai ieftin Hyundai Ioniq 6 este și cel care oferă cea mai lungă autonomie. În acest caz, SE Long Range oferă până la 547 km de autonomie, echipat cu un singur motor electric montat în spate, care produce 225 de cai.
Hyundai Ioniq 9 - Autonomie de până la 536 km
Bazat pe aceeași platformă E-GMP de 800V ca și modelul Ioniq 5, Hyundai Ioniq 9 oferă vitezele mari de încărcare pentru care constructorul a devenit cunoscut, dar într-un pachet mult mai mare.
Ioniq 9 cu trei rânduri de scaune este similar din punct de vedere tehnic cu Kia EV9, dar vine cu o baterie mai mare (110 kWh) și, evident, cu o autonomie mai mare, de până la 536 km, conform EPA.
Kia EV5 - Autonomie de până la 530 km
Noul SUV electric Kia EV5 oferă o autonomie de până la 530 km în versiunea Long Range, dotată cu baterie de 81,4 kWh (util). Mașina are tracțiune față și 218 cai putere. Ajunge la 100 km/h în 8,4 secunde și poate merge cu 165 km/h.
Nissan Leaf - Autonomie de până la 485 km
Noul Leaf combină un preț mai accesibil cu o autonomie destul de generoasă, de până la 485 km (EPA). Modelul e pus în mișcare de un motor electric de 177 CP și de o baterie cu o capacitate utilă de 52 kWh.