ANALIZĂ Piața de mașini noi a crescut timid, cu 1,3%, la nivelul UE. În România, e în criză: -24%



Piața de mașini noi a crescut timid, cu 1,3%, la nivelul UE, în aprilie 2025. În România, însă, cifrele arată că e în criză. Înmatriculările de mașini noi s-au prăbușit cu 24%, față de aprilie 2024, pe fondul întârzierii Rabla, iar în primele 4 luni din 2025 au scăzut cu 5,1%.
În ciuda crizei generale din sectorul auto, provocate în principal de costurile electrificării, scumpirea materiilor prime și, mai nou, taxele vamale suplimentare impuse de președintele american Donald Trump, piața europeană de mașini noi și-a domolit, se pare, scăderea și dă semne că începe să-și revină.
În paralel, însă, în România, cifrele arată că e în criză.
Citește și: Criza de pe piața auto europeană lovește puternic și România. Producția a scăzut cu 11,6% în 2025
Piața de mașini noi a crescut timid, cu 1,3%, în UE, în 2025
Concret, în perioada ianuarie - aprilie 2025, înmatriculările de autovehicule noi în UE au scăzut ușor, cu 1,2%, față de aceeași perioadă a anului trecut, după ce înmatriculările din aprilie 2025 au revenit pe plus, înregistrând o creștere de 1,3%, față de aprilie 2024, potrivit datelor ACEA.
Citește și: Ce mașini și-au luat europenii în 2025? Top 3: VW, Toyota și BMW. Dacia Sandero, pe primul loc
Cota de piață a mașinilor electrice pentru ianuarie - aprilie 2025 la nivelul UE a fost de 15,3%, încă departe de nivelul așteptat.
Iar modelele hybrid au continuat să crească în popularitate, păstrându-și locul de cel mai popular tip de motorizare în rândul cumpărătorilor europeni.
Citește și: Piața de mașini noi, sufocată de Rabla. Se caută mașini second hand de 10.000 - 25.000 €, diesel
Evoluția înmatriculărilor de mașini noi la nivelul UE în primele 4 luni din 2025:
Ce motorizări au ales europenii: benzină, diesel, electric, „electrificate”
În primele 4 luni din 2025, vehiculele electrice cu baterii (BEV) au reprezentat 15,3% din cota totală de piață a UE, ceea ce înseamnă o creștere de la nivelul scăzut de referință de 12% din același interval de anul trecut.
Mașinile hybrid au înregistrat o creștere vertiginoasă, ajungând la 35,3% din piață și rămânând alegerea preferată a consumatorilor din UE.
În paralel, cota de piață combinată a mașinilor pe benzină și diesel a scăzut din nou la 38,2%, de la 48,4% în aceeași perioadă din 2024.
Citește și: S-a terminat supremația mașinilor electrice Tesla în Europa! Chinezii de la BYD, pe prima poziție
Mașinile noi înmatriculate în UE în 2025 în funcție de tipul sistemului de propulsie:
Mașini electrice și „electrificate”
În primele 4 luni ale din 2025, vânzările de mașini electrice noi au crescut cu 26,4% la nivelul UE, ajungând la 558.262 de unități și la o cotă de piață de 15,3%.
Trei dintre cele mai mari 4 piețe din UE, care reprezintă 63% din totalul înmatriculărilor de autovehicule electrice cu baterii, au înregistrat creșteri solide: Germania (+42,8%), Belgia (+31,3%) și Țările de Jos (+6,4%). Acest lucru contrastează cu Franța, care a înregistrat un declin de 4,4%, în ciuda redresării înregistrate în aprilie 2025.
Cifrele din intervalul ianuarie - aprilie 2025 arată, de asemenea, că înmatriculările noi de autovehicule hybrid în UE au crescut cu 20,8%, datorită creșterii semnificative înregistrate pe cele mai mari patru piețe: Franța (+44,9%), Spania (+35,8%), Italia (+15%) și Germania (+11%).
Astfel, 1.285.486 de unități au fost înmatriculate în primele 4 luni ale anului 2025, reprezentând 35,3% din cota totală de piață a UE.
Înmatriculările de mașini plug-in hybrid au crescut cu 7,8% în aprilie 2025, la un total de 287 850 de unități. Această creștere a fost determinată de creșteri semnificative ale volumului pentru piețe-cheie precum Germania (+46,6%) și Spania (+42,8%). Ca urmare, mașinile electrice plug-in-hybrid reprezintă acum 7,9% din totalul înmatriculărilor de mașini în UE, față de 7,2% în ianuarie - aprilie 2024.
În plus, în aprilie 2025, variația față de aceeași lună a anului trecut a arătat o creștere de 34,1% pentru mașinile electrice cu baterie și de 20,8% pentru mașinile electrice hibride, în timp ce mașinile electrice plug-in hybrid au înregistrat o creștere puternică de 31,2%.
Mașini pe benzină și diesel
Până la sfârșitul lunii aprilie 2025, înmatriculările de mașini pe benzină în UE au înregistrat un declin semnificativ. de 20,6%, toate piețele majore înregistrând scăderi. Franța a înregistrat cea mai abruptă scădere, cu înmatriculări în picaj cu 35,2%, urmată de Germania (-26,6%), Italia (-14,4%) și Spania (-12,7%).
Cu 1.041.176 de mașini noi înmatriculate până în prezent, cota de piață a benzinei a scăzut la 28,6%, față de 35,6% în aceeași perioadă a anului trecut.
În mod similar, piața mașinilor diesel a scăzut cu 26,4%, rezultând o cotă de piață de 9,6% pentru vehiculele diesel în intervalul ianuarie - aprilie 2025. În general, au fost observate scăderi cu două cifre pe majoritatea piețelor UE.
În plus, cifrele lunii aprilie 2025 au arătat o scădere de 20,6% pentru benzină și de 24,4% pentru motorină.
În România, piața auto e în criză: -24% în aprilie, -5,1% în 2025
Înmatriculările de autoturisme noi în România s-au prăbușit cu 24% în aprilie 2025, față de aprilie 2024.
Românii au înmatriculat doar 9.910 de mașini noi în aprilie 2025, cu 24% mai puține decât în aprilie 2024, pe fondul întârzierii „nejustificate” a demarării programului Rabla 2025 și a incertitudinilor socio-politico-economice.
Iar piața de mașini noi a scăzut per total în primele 4 luni din 2025 cu 5,1%, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
În funcție de tipul de sistemul de propulsie al mașinilor înmatriculate de români în luna aprilie 2025 față de perioada similară din 2024, mașinile pe benzină au înregistrat o scădere de 44,3%, ajungând la o pondere de 24,8%, în timp ce mașinile diesel au înregistrat o scădere de -26,1%, ajungând la o pondere de 9,5%.
În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare mild-hybrid, acestea au înregistrat în luna aprilie 2025 o creștere de10%, ajungând la o pondere de 28,8% din totalul pieței de autoturisme. Este de menționat că, din totalul motorizărilor mild-hybrid, 86% sunt motorizări pe benzină, în timp ce doar 14% sunt motorizări pe motorină.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate“, respectiv mașinile 100% electrice – care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate (BEV și PHEV), precum și cele mild-hybrid și full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) au deținut, în a 4 lună a anului 2025, o cotă de piață de 54,9%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care a depășit cu mult cota deținută împreună de motorizările pe benzină și motorină.
Mașinile electrice au ajuns la o cotă de 2.2% din piață în luna aprilie a anului 2025, față de aprilie 2024 când reprezentau 5,5%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid au deținut o cotă de piață de 5,4%, față de aprilie 2024 când reprezentau 3.3%.