Tronsonul va funcționa ca o varianta ocolitoare pentru localitățile Râșnov și Cristian.
Proiectul a fost contractat încă din octombrie 2017, dar abia din luna mai 2019 se lucrează în teren, atunci fiind eliberată și autorizația de construire.
Bucata de autostradă Râșnov - Cristian este de fapt ultimul segment / lot al autostrăzii Comarnic - Brașov, o autostradă care bate pasul pe loc pe zonele dificile de pe Valea Prahovei de peste 12 ani.
„Ciotul” de autostradă începe și se termină direct cu câte un sens giratoriu și apoi se continuă cu drumul de legătură cu patru benzi și sensuri separate. Practic întreg proiectul începe și se termină în DN73 cu câte un sens giratoriu în fiecare capăt, potrivit hotnews.ro.