Iertarea partenerilor abuzivi, fie prin „retragerea plângerii”, fie prin „împăcarea părţilor”, leagă efectiv autorităţile de mâini. Deşi cei mai mulţi bătăuşi iertaţi de victime recidivează, autorităţile nu pot furniza o statistică exactă în acest sens, pentru a se putea disemina eficacitatea legislaţiei actuale. Rezultatul natural: societatea reuşeşte doar o intervenţie de formă în combaterea violenţei domestice, una care contribuie în ultimă instanţă chiar la perpetuarea fenomenului. Iar realitatea din teren arată că iertarea de care se bucură agresorii nu izvorăşte din compasiunea victimelor: ea are la bază mai degrabă un set de factori de ordin personal sau social care condiţionează victimele, dar şi teama că statul nu le poate proteja cu adevărat - lipsa consilierii psihologice; oprobriul public; insecuritatea economică.
Continuarea, în Ziarul de Iași.
