luni 06 iulie
EUR 5.2374 USD 4.5761
Abonează-te
Newsweek România

Universitatea făcută de premierul desemnat Adrian Veștea s-a desființat. Avea calificativ „lipsă încredere”

Data publicării: 15.06.2026 • 06:08 Data actualizării: 15.06.2026 • 13:14
George Veștea - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
George Veștea - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
Evaluare Universitatea „George Barițiu” - Foto: Arhiva
Evaluare Universitatea „George Barițiu” - Foto: Arhiva

Nicușor Dan l-a însărcinat pe liberalul Adrian Veștea cu formarea noului guvern. Veștea a absolvit Universitatea „George Barițiu” din Brașov care a fost evaluată cu calificativul „neîncredere”. Ulterior, aceasta a fost desființată.

Premierul desemnat de Nicușor Dan este președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. El a mai avut o funcție importantă - ministru al Dezvoltării.

Citește și: Bolojan, după ce un liberal a fost desemnat premier de Nicușor Dan: „Un act ostil, încercare de rupere a PNL”

Universitatea făcută de premierul desemnat Adrian Veștea avea calificativ „neîncredere". Apoi, s -a desființat

La studii, Adrian Veștea scrie că a termiat UNIVERSITATEA ”GEORGE BARIȚIU” BRAȘOV. Detalii AICI

A urmat această Universitate între 1996 și 2000. În 2000, Universitatea George Barițiu nu era acreditată. Astfel încât Veștea a dat licența la Academia de Studii Economice. Newsweek a mai scris că acest procedeu constituia o verificare minimă că la universități precum Barițiu se făcea ceva școală.

Universitatea George Barițiu a fost una foarte slabă.

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior a evaluat Universitatea și i-a oferit gradul „neîncredere”.

Este ultimul grad înainte de desființare. Spre exemplu, Universitatea București are „grad de încredere ridicat”.

Citește și: BREAKING Tomac și-a depus mandatul de premier. Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea de la PNL

Un ultim raport realizat de ARACIS a concluzionat că Universitatea Barițiu este „lipsită de încredere”. 

Evaluare Universitatea „George Barițiu” - Foto: Arhiva
Evaluare Universitatea „George Barițiu” - Foto: Arhiva

Raportul de evaluare de mai sus era din anul 2013. Printre neajunsurile găsite - lipsa materialelor de studiu, nu există proiecte de cercetare, numărul studenților a scăzut drastic, există doar 12 profesori titulari, etc.

Iohannis a semnat pentru desființarea universității lui Veștea

Universitatea avea să mai funcționeze doar 5 ani. În 2018, Universitatea a fost desființată pentru că nu mai avea studenți și atractivitate.

„Art. 1  
Se desfiinţează Universitatea ”George Barițiu” din Brașov, ca instituţie de învăţământ 
superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de 
învăţământ, cu sediul în municipiul Brașov, strada Hărmanului nr.31, cod poștal 500327, 
începând cu anul universitar 2017-2018”, se arăta în legea de desființare. 

CONCLUZIE: Premierul desemnat Adrian Veștea a terminat Universitatea George Barițiu, evaluată cu gradul „lipsă de încredere”. Instituția s-a desființat în 2018, pentru că nu o mai căutau studenții.

Veștea mai spune că a terminat un program de specializare postuniversitară organizat în asociere cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.

La aceeași Universitate are un master în „Managementul administrației publice în procesul integrării europene”. 

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră