Atunci când locuiești la bloc, poți să ai neplăceri din cauza zgomotelor produse de vecini. Unii folosesc borbașina, alții dau muzica prea tare sau fac gălăgie prea mare. Alții sunt bolnavi și tușesc.
Locatarii unui bloc din Cluj i-au transmis vecinului lor care tușește de câteva zile să ia măsuri pentru că tusea acestuia deranjează și îi trezește din somn.
Cât de ”sensibili” sunt locatarii unui bloc. ”Sunetul tusei derajează. Faceți ceva în privința asta”
O familie care locuiește într-un bloc din Cluj a primit un mesaj de la vecinii deranjați că cineva din locuința respectivă tușește prea tare.
Astfel, persoana care are această problemă este rugată să ia măsuri pentru că pereții nu au izolație fonică și zgomotul li se pare foarte puternic.
Citește și: În ce condiții poți pune rufele la uscat în uscătoria de la bloc? Legea delimitează spațiul comun
„Vă transmitem o rugăminte în legătură cu zgomotele pe care le faceți seara și dimineața atunci când tușiți. Din păcate, pereții acestui bloc nu au izolație fonică.
Sperăm că sunteți în căutarea unei soluții pentru sănătatea d-voastră și înțelegem că trebuie să vă simțiți bine.
Totuși, sunetul tusei este puternic și deranjează. Ne trezește din somn. Am fi foarte recunoscători dacă ați încerca să faceți ceva în privința asta, mai ales că se întâmplă de câteva zile bune.
Vă mulțumim anticipat pentru efortul depus pentru a menține o atmosferă liniștită în vecinătatea noastră”, se arată în mesajul lăsat pe ușa vecinului bolnav, conform stiridecluj.ro.
Iată mai jos biletul surprins de locatarii blocului care s-au amuzat copios:
Acesta nu este singurul mesaj amuzant pe care l-au primit unii locatari de-a lungul timpului.
Recent, sriitorul hunedorean Daniel I. Iancu a fost reclamat de vecinii săi din cauza cărților pe care le deține în casă. Ei cred că s-ar putea prăbuși blocul.
„Am fost reclamat de către vecini, la Asociația de proprietari, că am prea multe cărți… și s-ar putea prăbuși blocul din cauza cărților mele!”, spune scriitorul hunedorean Daniel I. Iancu, pe pagina sa de Facebook.
Internauții au reacționat, mulți crezând că este o glumă. ”Bine că nu colecționezi cărămizi”, a glumit cineva.
Citește și: Cum a ajuns un scriitor român să fie reclamat la Asociația de proprietari. De ce se tem vecinii
Daniel I. Iancu a relatat ulterior că locuiește la etajul patru al unui bloc din Deva (Hunedoara) și având foarte multe cărți în apartament a decis să mute o parte din ele în fața ușii locuinței, unde fiind la ultimul etaj din bloc, a crezut că volumele nu încurcă pe nimeni.
O bibliotecă cu peste 15.000 de volume a fost cumpărată în anii trecuți, însă, spune Daniel I. Iancu, unele cărți au fost donate de-a lungul timpului.
O vecină s-a temut însă că din cauza cărților strânse de Daniel I. Iancu, plafonul de beton ar putea ceda, astfel s-a prezentat la asociația de proprietari, pentru a depune o plângere împotriva publicistului. Sesizarea nu a primit un răspuns, pentru că reclamanta nu a mai fost de acord să o facă și în scris.