Bîstroe are 12-14 m adâncime medie. România e îngrijorată că ucrainenii au săpat până la 9 m

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 22.03.2023 - 14:59
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărie a Apelor (INGHA) a efectuat deja măsurători pe Canalul Bîstroe (fotografie ilustrativă)- .Foto: Profimedia Images

Primele măsurători în partea ucraineană a Brațului Chilia arată că adâncimea canalului navigabil a crescut de la 6,5- 7 m la 8,99 m, fapt care a îngrijorat autoritățile române. Totuși, adâncimea medie a Canalului Bîstroe este de 12-14 m, fapt constatat chiar de Apele Române.

SHARE

Primele măsurători în partea ucraineană a Brațului Chilia arată că adâncimea canalului navigabil a crescut de la 6,5- 7 m la 8,99 m. Adâncimea medie a Canalului Bîstroe, de pildă, este de 12-14 m. Chiar Apele Române au găsit adâncimi de peste 12 m pe anumite segmente.

Rezultatele primelor măsurători pe partea ucraineană a Brațului Chilia relevă faptul că vecinii noștri au adâncit navigabil cu 2 metri. 

Bîstroe are 12-14 m adâncime medie. România e îngrijorată că ucrainenii au săpat până la 9 m

Trei ambarcațiuni ale Administrației Fluviale a „Dunării de Jos” au început măsurătorile pe Brațul Chilia, unde se presupune că s-au făcut lucrări de adâncire, contrar convențiilor internaționale. 

Navele românești (Donaris 1,2 și 3) efectuează măsurători pe brațul Chilia (sectorul ucrainean). Brațul Chilia este braț comun pe frontieră româno-ucraineană.

În urma lucrărilor de dragare ale părții ucrainene, adâncimea măsurată a coborât până la 8,99 metri, potrivit unei înregistrări video intrate în posesia știripesurse.ro.

Adâncimea anterioară, declarată și asumată prin Blue Book în 2017, era de 6,5-7 metri.

Adâncimea și lățimea albiei, variabile

Pentru măsurători pe Canalul Bîstroe (care se află în totalitate pe teritoriul Ucrainei), România nu a primit nici până acum acceptul părții ucrainene.

Totuși, țara noastră deține date despre adâncimea unor secțiuni din Canalul Bîstroe, deoarece Institutul Național de Hidrologie și Gospodările a Apelor (INGHA) a efectuat deja măsurători.

„În perioada 21- 22 februarie 2023, Institutul Național de Hidrologie și Gospodările a Apelor (INGHA), împreună cu Stația Hidrologică Tulcea (ABA Dobrogea Litoral) au efectuat măsurători batimetrice pe sectorul cuprins între stația hidrometrică Chilia Veche (km 43, brațul Chilia) și brațul Stambulul Vechi (km 3)”, precizează documente intrate în posesia Newsweek România.

Sectorul analizat cuprinde bifurcațiile brațului Chilia, cu brațele Babina și Cernovca, care fac legătura cu interiorul Deltei Dunării, cât și cu brațele Deltei secundare Chilia, respectiv brațele Oceakov, Bîstroe și Vostocinoe de pe teritoriul Ucrainei.

„În urma analizei datelor, se observă că Brațul Chilia se caracterizează prin elemente hidromorfologice (adâncimea și lățimea albiei) ce variază destul de mult din amonte spre aval. Astfel, adâncimile se reduc de la 24 m în zona Chilia Veche, la 15, 5 m aval de ostrovul Maican. Acestea ajung la 9,3 m imediat aval de Brațul Oceakov. Mai departe adâncimile cresc până la 12,2 m amonte de Brațul Bîstroe. 

Citește și: Ce informații are România despre Canalul Bâstroe. „UE nu va accepta încălcarea tratatelor de mediu”

Aval de Bîstroe, ca urmare a debitelor reduse la jumătate și a vitezelor mici, este favorizat, în mod natural, fenomenul de aluvionare. Astfel, pe Brațul Chilia amonte de Brațul Musura a fost măsurată o adâncime de 9,5m.

Apele Române au măsurat deja debitele pe brațele Chilia și Bîstroe, și nu au găsit „modificări semnificative”. „Nu au fost înregistrate modificări majore între măsurătorile din anul 2017 și cele din 2023”, iar „repartiția debitelor pe Brațul Chilia (aval Periprava) și brațele secundare Oceakov și Bîstroe poate fi încadrată ca o situație normală”, este concluzia documentelor consultate.

Pe de altă parte, un raport din 2005 al Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), scris de Dr. Nikolai Berlinski, de la Institutul de Biologie al Mărilor de Sud din cadrul Academiei Ucrainei, și care face referire la măsurători din 2004, punctează că „adâncimea naturală a Canalului Bîstroe este de 12-14 m, fiind suficient de adânc pentru navigație (8,5m)”.

Ucraina și-a dat acordul pentru măsurătorile pe Bîstroe

România ar primit marți acordul autorităților ucrainene pentru a măsura adâncimea canalului Bîstroe, susțin surse Digi 24.

Partea ucraineană și-ar fi dat acordul pentru ca România să facă măsurători pe 65 km, care includ și Canalul Bîstroe. Inițial, România a primit acord pentru a face măsurători doar pe 94 km pe brațul Chilia. 

Totodată, se vor face măsurători și pe canalele care deviază din Brațul Chilia pe partea ucraineană. 

Citește și: EXCLUSIV Apele Române au măsurat debitele pe Chilia și Bîstroe: „Nu sunt modificări semnificative”

De data aceasta vor fi folosite doar nave ucrainene. La bordul navelor vor fi atât experți ucraineni, cât și experți români. 

Mâine se vor termina măsurătorile pe cei 94 km de pe Brațul Chilia pentru care țara noastră a primit acord inițial și tot mâine, în paralel, vor începe măsurătorile pe cei 65 km care includ și Canalul Bîstroe.

Interpretarea rezultatelor va dura cel mult patru săptămâni. România și-a exprimat acordul ca la interpretarea rezultatelor să participe și partea ucraineană.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te