Purpura de Tyr, cea mai scumpă culoare naturală. Mai valoroasă ca aurul, o purtau doar împărații

Purpura de Tyr este aea culoare naturală căreia îi mai spunem și mov sau indigo, deși nuanța folosită în Antichitate se pare că era mai apropiată de cea a sângelui uscat. Era rezervată doar capetelor încoronate și familiilor acestora, producția sa fiind deosebit de dificilă și de migăloasă. Acest lucru a făcut-o să fie de trei ori mai scumpă ca aurul.

Purpura de Tyr, cea mai scumpă culoare naturală. Mai valoroasă ca aurul, o purtau doar împărații

Purpuriul nu este o culoare care să apară cu o frecvență mare în natură, iar în lumea antică acest lucru i-a conferit o calitate exclusivistă și exotică.

Pomenit încă din Vechiul Testament, purpuriul este culoarea perdelelor din „Cortul întâlnirii”, cel unde era plasat Chivotul Legământului înainte de construcția primului Templu ori apare pe centura eroului Ajax din „Iliada” lui Homer.

Marele cuceritor Alexandru cel Mare, regii-faraoni ptolemeici ai Egiptului, precum Cleopatra, dar și împărații romani au îmbrăcat cu toții veșminte colorate în purpură de Tyr.

Citește și: Care a fost singurul imperiu al românilor din istorie? A durat 235 de ani. Rival al celui bizantin

Încă din secolul al XV-lea î.Hr., locuitorii din orașele Sidon și Tyr din estul Mediteranei au descoperit cum să producă un colorant purpuriu natural, unic în lume la acea vreme.

Procesul necesita însă multă muncă, era specific resurselor și, în consecință, era extrem de costisitor.

Colorantul purpuriu era obținut prin două metode. Prima era stoarcerea glandei unui melc de mare (Bolinus brandaris) care producea o singură picătură de lichid – un mecanism de apărare evolutiv care, aparent, miroase a usturoi.

A doua implica zdrobirea, pur și simplu, a melcilor respectivi. Prima metodă făcea din melci o resursă reutilizabilă, însă lungea semnificativ procesul.

Carol cel Mare, încoronat împărat romano-german în anul 800, avea o mantie purpurie - Foto: arhiva

Cantitățile enorme de cochilii zdrobite descoperite în jurul centrelor de producție a purpurei arată care dintre cele două metode era preferată.

Etapele exacte ce urmau zdrobirii melcilor nu sunt foarte bine cunoscute – industria purpurei fiind atât de valoroasă, procesul a fost păstrat secret de producătorii antici.

Una dintre cele mai citate surse antice care încearcă să reconstituie procesul este „Istoria Naturală” a lui Plinius cel Bătrân, însă experimente ulterioare au arătat că autorul roman nu a consemnat pașii corect.

Purpura de Tyr avea, se pare, culoarea sângelui uscat

Totuşi, potrivit lui Plinius, procesul s-ar fi desfăsurat astfel: lichidul secretat de moluște este, de fapt, alb-gălbui, și își schimbă culoarea odată ce este expus la lumină.

Prin urmare, moluștele erau zdrobite și scoase din cochilii, după care se extrăgea lichidul. Acesta era adunat în bazine mari, căci lichidul trebuia lăsat în soare timp de mai multe zile.

La lumina soarelui avea loc o transformare incredibilă: pigmentul devenea alb, apoi începea să se închidă la culoare, devenind gălbui, apoi verde, apoi violet și, în final, roșu-închis.

Întregul proces trebuia oprit exact la momentul potrivit pentru a obține culoarea dorită. Nuanța exactă putea varia de la purpuriul clasic, aprins, la un purpuriu foarte închis, scrie historia.ro.

Acesta din urmă este descris în unele surse drept culoarea sângelui uscat – aceasta fiind, potrivit lui Plinius cel Bătrân, varianta cea mai apreciată.

Citește și: Cine a fost Orban-dacul, care a contribuit la căderea Constantinopolului? Ce a făcut pentru Mahomed?

Descrierile privind nuanța exactă a purpurei diferă însă, astfel încât nu putem ști cum arăta exact culoarea-vedetă a lumii antice.

Dar efortul pentru obținerea fie și a unor cantități mici de purpuriu erau imense, de aceea, culoarea regalității a ajuns să valoreze chiar și de trei ori mai mult decât aurul, șa acea vreme.

Era nevoie de nu mai puțin de 250.000 de melci de mare pentru a produce o singură uncie (31 de grame) de vopsea purpurie, iar costul său prohibitiv însemna că doar regalitatea și elitele își puteau permite să o poarte.

Napoleon I, împăratul Franței, a purtat o mantie de culoarea sângelui-uscat care se pare că era nuanța reală a purpuriului regal de Tyr - Foto: arhiva

Timp de aproape 1.000 de ani, recolta și comerțul cu purpură de Tyr au fost controlate îndeaproape mai întâi de greci, apoi de romani și, în cele din urmă, de bizantini.

Tyr a fost principalul centru de producție al purpurei în Antichitate, însă industria s-a dezvoltat și în alte colonii feniciene și cetăți din bazinul Mediteranei.

Centre importante de producție existau astfel la Cartagina, Kerkouane, Djerba sau Essaouira. Mai târziu, în vremea imperiului bizantin, producția de purpură s-a mutat mai la nord, în Rodos și Teba.

În toate aceste orașe, centrele de producție se aflau la marginea orașului sau chiar la câțiva kilometri distanță, căci întregul proces de obținere a purpurei emana mirosuri neplăcute foarte puternice.

Citește și: Ce mare imperiu a purtat numele de Romania? A existat peste 1.000 de ani. Îl știm sub altă denumire

Bizantinii au dus aprecierea movului la un nou nivel. Celor din afara casei imperiale le era interzis să folosească această culoare, legile erau semnate cu cerneală purpurie, iar copiii din familiile regale erau descriși ca fiind „născuți în purpură”, potrivit curatorial.ro.

Acest obicei a fost spulberat atunci când Constantinopolul a căzut în mâinile turcilor otomani în 1453. Aceștia au distrus fermele de melci, iar culoarea purpurie a intrat, treptat, în uitare, nemaiputând fi obținută pe cale naturală.