Cunoscutul pilot de curse, Daniel Onoriu, a suferit o intervenție chirurgicală pentru micșorarea stomacului la o clinică privată, În Turcia, pe data de 24 noiembrie. Imediat după ce a revenit în România, sportivului i s-a făcut rău, astfel că acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca din București, cu hemoragie internă.
După ce a ajuns de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, Daniel Onoriu a suferit o altă intervenție chirurgicală, iar la momentul respectiv medicii au fost rezervați privind starea de sănătate a pilotului de curse. Cu toate acestea, chiar dacă specialiștii nu credeau că nepotul lui Gabi Luncă își va mai reveni, în ultima săptămână pare că acesta se simte mult mai bine, potrivit declarațiilor soției sale, Isabela Onoriu.
Isabela a declarat recent că Daniel Onoriu se află tot la Terapie Intensivă, însă starea lui este mult mai bună. De asemenea, rezultatul investigațiilor a fost bun, iar ușor, ușor lucrurile intră, din nou, pe un făgaș normal pentru Daniel Onoriu.
„Daniel este tot la Terapie Intensivă! De o săptămână, însă, starea lui s-a îmbunătățit! Cu pași mici, cum spun medicii! I-au repetat CT-ul și valorile au fost bune”, a declarat Isabela Onoriu, informează wowbiz.ro.
Medicul care l-a operat în Turcia „este un criminal”
Isabela Onoriu, soția lui Daniel Onoriu, a făcut o serie de acuzații grave la adresa medicului din Turcia care l-a operat pe pilotul de curse. Partenera de viață a nepotului lui Gabi Luncă l-a numit ”criminal” pe cadrul medical, declarând că acesta nu ar trebui să mai profeseze vreodată.
“Medicul care l-a operat este un criminal. Nu vreau nimic de la el. Vreau doar să vorbesc cu el și să-i spun să nu mai opereze niciodată și să nu mai nenorocească vreo altă familie care nu i-a greșit cu nimic. După operația din Turcia, la două sau trei zile, l-au trimis acasă. I-au scos drena și l-au externat. Nu i-au făcut niciun RMN, nicio ecografie, nicio consultație după operație. Nu i-au făcut operația bine, de aceea i-a și plesnit o capsă la stomac, ceva din kit-ul acela pe care i l-au pus la operație nu era bun”, a spus Isabela Onoriu, relatează wowbiz.ro.