Pe 31 octombrie 2023 se împlinit 75 de ani de la ceremonia de inaugurare a căii ferate Bumbești- Jiu - Livezeni, una dintre cele mai spectaculoase linii de tren din România. Darea în exploatare a liniei de 31 de kilometri lungime a avut loc cu câteva zile înainte, pe 22 octombrie 1948.
Construcția liniei a început în anul 1924. Timp de 5 ani, până în 1931, s-au realizat primii 4 kilometri ai liniei, între Bumbești și primul pod peste Jiu de la Pleșa, la ieșirea din stația Valea Sadului.
Au urmat 6 ani în care lucrările au fost întrerupte, fiind reluate în 1937.
Reluarea lucrărilor a însemnat și concentrarea multor forțe pentru construcția liniei. Astfel, la 4 noiembrie 1941 a fost finalizat primul segment al tronsonului, dintre Bumbești și Meri cu o lungime de 8 kilometri.
Citește și: Grindeanu spune că trenurile vor circula cu 160 km/h din 2024. În prezent viteza medie e de 44 km/h
Între anii 1941 și 1944 au lucrat pe șantierul CFR inclusiv deținuți din lagărul de deținuți politici de la Târgu Jiu.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, lucrările au continuat în forță, în cadrul șantierului fiind angrenați soldați în termen și chiar și voluntari.
Deși construcția întregii linii a fost îngreunată de cel de-Al Doilea Război Mondial, aceasta a fost finalizată.
Citește și: VIDEO Cu trenul, Brașov - Sighișoara: 128 km, în 4 ore. În 1939, făceai 2 ore cu locomotiva cu aburi
Una dintre cele mai spectaculoase linii de tren din România, inaugurată acum 75 de ani, este în continuare cea mai complexă construcţie de acest tip
Calea ferată Bumbești- Jiu - Livezeni, inaugurată acum 75 de ani, în 1948, este în continuare cea mai complexă construcţie de acest tip din România și este singura care face legătura între cele două mari provincii istorice românești - Oltenia și Transilvania.
Cei 31 de kilometri ai căii ferate Bumbești- Jiu - Livezeni includ nu mai puțin de 35 de poduri și viaducte și 39 de tunele.