vineri 05 decembrie
EUR 5.0919 USD 4.3707
Abonează-te
Newsweek România

Cum poţi să investeşti în aur, dar şi în celelalte metale preţioase. În România, este legal într-un singur fel

Data publicării: 05.12.2025 • 19:01
Persoană cu mâna înmănuşată ţinând un lingou de aur - Foto: Pexels/Aurelijus U.
Persoană cu mâna înmănuşată ţinând un lingou de aur - Foto: Pexels/Aurelijus U.
Lingouri de aur de diferite greutăţi - Foto: Pexels/Michael Steinberg
Lingouri de aur de diferite greutăţi - Foto: Pexels/Michael Steinberg

Cum poţi să investeşti cu succes în aur, dar şi în celelalte metale preţioase de pe piaţă. În România, este legal să o faci într-un singur fel

Aurul fizic de investiție - adică cea mai brută formă investiţională - este singura formă de investiție în aur care este complet reglementată în România.

Tendințele internaționale confirmă însă interesul în creștere pentru toate produsele financiare legate de aur, nu numai pentru aurul fizic.

În luna octombrie a acestui an, ETF-urile pe aur au înregistrat fluxuri nete pozitive, la nivel mondial, de 8,2 miliarde de dolari.

Cum poţi să investeşti în aur, dar şi în celelalte metale preţioase

Interesul pentru aur, ca activ de refugiu, continuă să crească în România. Aici, pentru asta, sunt doi factori de intrare distincţi:

  1. Dezvoltarea pieţelor de investiţii în aur. Aceste pieţe sunt într-un stadiu destul de incipient în România, faţă de lumea de tip occidental, aşa că pieţele acestea emergente vor continua să se umple cu substanţă de business ulţi ani de acum încolo.
  2. O mulţime de factori de criză (războiul din Ucraina al Rusiei, felul în care face politică Trump, globalizarea pieţelor de diferite tipuri) duc la nevoia oamenilor de a căuta investiţii de refugiu. Acestea au fost întotdeauna metalele preţioase şi francul elveţian şi aşa vor fi şi de acum încolo.

Citeşte şi: O țară din Europa își aduce toată rezerva de aur acasă. Unde erau ținute lingourile de aur

Investitorii compară tot mai des avantajele aurului fizic, aurului digital și ale fondurilor tranzacționate la bursă (ETF-uri) susținute de aur.

Acestea sunt cele trei feluri în care poţi investi în aur, dar diferă semnificativ ca reglementării, fiscalitate, lichiditate și protecția investitorilor.

Aurul fizic de investiție rămâne singura categorie acoperită acum de un cadru legal clar, în România. În rest, eşti pe cont propriu şi nu eşti protejat de legea română, deci trebuie să fii foarte atent şi să nu-ţi iei riscuri, pentru că vei pierde.

Citeşte şi: Bijuterii din aur sau falsuri? Cum să verifici dacă o bijuterie este din aur: 7 metode sigure

OUG 190/2000 stabilește standarde de puritate pentru lingouri și monede, iar reglementările europene asigură scutirea de TVA și aplică impozitul pe câștigurile de capital doar la vânzarea cu profit.

Aceasta este singura formă de investiție în aur care beneficiază de protecție legală completă și explicită, pe plan intern.

Aurul digital, achiziționat de multe ori prin platformele internaționale, a devenit mai accesibil, însă nu este reglementat în România ca produs financiar distinct.

Citeşte şi: Isărescu: „Deceniu catastrofal pentru stocul de aur al României”

Acesta reprezintă de obicei o creanță asupra aurului păstrat de un custode terț, însă nu există standarde locale privind transparența sau alocarea acestui aur.

Calitatea auditului și garanțiile legale depind în totalitate de jurisdicția străină în care funcționează platforma. Profiturile sunt impozitate ca venituri din active digitale cu o rată de 10% la realizare, iar investitorii trebuie să își evalueze singuri credibilitatea fiecărui furnizor pe care îl folosesc.

Este bine ca pentru acest gen de plasamente investitorul să folosească serviciile unor experţi. Aceştia trebuie să fie plătiţi bine, dar, dacă ei îşi fac treaba serios, profitul e consistent.

ETF. Lichiditate ridicată

ETF-urile pe aur reprezintă o altă opțiune - a treia - pentru investitorii români care tranzacționează prin brokeri internaționali autorizați.

Deși nu există ETF-uri pe aur emise local, accesul la produse globale majore, precum GLD sau IAU, este simplu.

Aceste instrumente se remarcă prin lichiditate ridicată, costuri relativ scăzute și protecție legală la nivel european, fiind astfel o opțiune tot mai relevantă pentru cei care caută expunere la aur, prin piețele financiare.

8,2 miliarde de dolari, fluxuri nete pozitive

Tendințele internaționale confirmă de asemenea interesul în creștere pentru produsele financiare susținute de aur.

Cel mai recent raport lunar al World Gold Council arată că, în octombrie 2025, ETF-urile pe aur au înregistrat fluxuri nete pozitive, la nivel mondial, de 8,2 miliarde $, marcând a cincea lună consecutivă de cerere pozitivă.

Activele totale administrate la nivel global au ajuns la 503 miliarde de dolari. Cantitatea de aur fizic deținută de ETF-uri a crescut la 3.893 t, evidențiind atractivitatea constantă a aurului pentru investitorii din întreaga lume.

Principiul salamului. Ce e în umplutură?

ETF-urile (Exchange-Traded Funds - Fonduri Tranzacționate la Bursă) sunt nişte coșuri de active, care pot fi acțiuni, obligațiuni sau mărfuri, precum metalele acestea preţioase, care sunt subiectul nostru.

Aceste ETF-uri sunt ca nişte salamuri, în care ai acţiuni foarte bine cotate, amestecate cu altele slab cotate, cum un salam ar avea şi carne proaspătă, dar şi carne aproape stricată.

Acţiunile foarte bine cotate din ETF-uri trag după ele acţiunile slabe, astfel că societăţile care le emit obţin bani de pe piaţa de capital, care le ajută să se dezvolte şi ele.

Este ca şi cum carnea aproape stricată s-ar putea împrospăta din nou, în timp. Cea mai puternică societate din lume care tranzacţionează ETF-uri este giganticul concern american Black Rock, cu afaceri şi în România.

Similitudini şi diferenţe

Dar metodele de a investi in aur sunt similare cu cele de la alte metale pretioase? Răspunsul e că unele lucruri sunt similare, iar altele nu. Există unele diferenţe.

Următoarele lucruri sunt similare:

Fizic: Cumperi lingouri, monede, bijuterii (acestea au premium mare și sunt mai greu de lichidat), la fel ca și argintul sau platina.

Financiar: Poți investi în ETF-uri (Exchange-Traded Funds), care dețin metalul fizic (ex: GLD pentru aur, SLV pentru argint) sau în acțiuni ale companiilor miniere (cum sunt Barrick Gold sau Newmont).

Speculativ: Poți tranzacționa pe contracte futures, opțiuni sau CFD-uri (contracte pentru diferență).

Factori de piață: Prețurile sunt influențate de jocul dintre cerere şi ofertă, politica monetară (dobânzile de pe piaţă), inflație și starea economiei globale (am explicat mai sus că oamenii în general se îndreaptă spre plasamentele de refugiu, cum este aurul, când simt că sunt vremuri de criză; am explicat şi de ce acum investitorii au acest sentiment).

Lingouri de aur de diferite greutăţi - Foto: Pexels/Michael Steinberg

Următoarele lucruri sunt diferite:

Lichiditate & Acceptare: Aurul (mai ales cel fizic) este cel mai lichid, universal acceptat și considerat cel mai pur refugiu sigur. Argintul este mai volatil - adică preţul său fluctuează mai mult, iar platina şi paladiul sunt mai legate de industria auto, pentru că sunt folosite la catalizatori.

Volatilitate: Aurul este mai stabil. Argintul, platina şi paladiul pot fi mai volatile.

Concluzie: Procesul este cam la fel, dar lichiditatea și rolul de refugiu principal diferențiază aurul, care este superior. Celelalte metal prețioase oferă o diversificare suplimentară, dar cu riscuri și oportunități specifice.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră