Diana Lupescu povestește cum era teatrul pe vremea lui Ceaușescu. „Exista SUBTEXTUL, ceva ce nu puteam spune”

Diana Lupescu, acum în vârstă de 71 de ani, a vorbit, într-un interviu acordat Viva.ro, despre începuturile carierei sale și despre cum era viața profesională de actriță pe vremea comunismului.

Citește și: Mircea Diaconu și Diana Lupescu: 44 de ani de iubire pură, de invidiat. Doar moartea i-a despărțit

Diana Lupescu povestește cum era teatrul pe vremea lui Ceaușescu. „Exista SUBTEXTUL, ceva ce nu puteam spune”

Cu sinceritate, Diana Lupescu a povestit și despre viața din spatele scenei, despre rolurile care au marcat-o și despre alegerea de a trece, la un moment dat, de la actorie la regie.

„Nu pot să spun că am fost o victimă a fostului regim, cum mi se mai întâmplă să aud în jur la unele colege.

Problemele mele au fost ale mele, adică nu m-am iubit destul, nu m-am considerat frumoasă, eram vulnerabilă din cauza sănătății mele, singurătății mele, interiorizării mele, nepregătirii mele pentru lumea în care intrasem, sincerității mele și a modului direct de a spune ce aveam de spus.

Distribuirea mea în roluri de prințesă, de zână, de frumoasă era, cred, în primul rând datorată comodității realizatorilor.

Am lucrat mult în televiziune pe vremea când exista o dată pe săptămână teatru TV.

E perioada când am fost foarte prezentă și adoptată de publicul român. Am fost Klara în „Egmont, de Goethe, am jucat în „Pribeaga lui Vasile Voiculescu, în „Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan și multe alte personaje foarte frumoase și interesante.

Citește și: Cum a ajuns Dinică să zică „Nu trage dom' Semaca, sunt eu Lăscărică”, cea mai bună replică de film

În teatru, am fost Zița din „O noapte furtunoasă a lui Caragiale, alături de Margareta Pogonat, Ștefan Sileanu, în regia lui Dan Micu.

Doamna Dorina Lazăr mi-a spus că o considera cea mai bună Zița pe care a văzut-o. M-a marcat aprecierea unei actrițe de notorietate și mi-a făcut bine în clipele de îndoială.

Doar Irina Petrescu și Gina Patrichi mi-au mai spus vorbe frumoase, atât. Am jucat în teatrele din Bacău, imediat după terminarea facultății, apoi la Bulandra, unde am intrat prin concurs șapte actori din generația mea, la Nottara, la Teatrul Mic.

Am cântat, am dansat și am interpretat texte de Brecht, Alecsandri, Cehov, Shakespeare, Miron Radu Paraschivescu, Ecaterina Oproiu și mulți alții. Surpriza mea a fost în urmă cu o lună, când o doamnă m-a oprit într-un magazin și mi-a spus că mă știe dintr-un spectacol de la Bulandra, „Dulapul, de Paul Everac, text pe care teatrul nu miza, dar care s-a jucat cu mare succes de public mult timp. Să rămâi în memoria afectivă a cuiva timp de 45 de ani mi se pare ceva extraordinar!”, a povestit Diana Lupescu.

„Ffrig era peste tot, și acasă. Culmea e că lipsurile ne apropiau, ne solidarizau.

Exista SUBTEXTUL, adică ceva ce nu puteam spune, dar înțelegeam toți același lucru dintr-un gest, din cuvinte spuse într-un anumit fel.

S-a format un public de teatru care stătea ore la coadă pentru bilete, la spectacole excepționale în regia extraordinarilor Purcărete, Dan Micu, Alexa Visarion, Cătălina Buzoianu, Liviu Ciulei, Lucian Giurchescu, Lucian Pintilie… Era o lume fermecată în care ne curățam sufletul și mintea”, a mai relatat actrița. 

„După căsătoria cu Mircea (regretatul actor Mircea Diaconu, n.red.) ni s-a transmis că nu putem fi cuplu în film sau pe coperta revistei Cinema, foarte citită și apreciată pe vremea aceea”, a punctat Diana Lupescu.