Cum verifici acasă calitatea apei pe care o bei, fără aparatură scumpă. Testele care pot semnala probleme

Calitatea apei de la robinet nu poate fi stabilită complet după aspect, gust sau miros. Organizația Mondială a Sănătății arată că modificările de culoare, turbiditate, gust sau miros pot semnala o problemă a sursei, tratării sau rețelei de distribuție, dar absența acestor semne nu demonstrează că apa este sigură. Anumiți contaminanți importanți, inclusiv plumbul, nu pot fi identificați cu simțurile noastre.

În România, calitatea apei potabile este reglementată prin Ordonanța nr. 7/2023. Printre parametrii urmăriți se numără pH-ul, clorul rezidual, turbiditatea, bacteriile, nitrații, metalele și numeroase alte substanțe. O parte dintre acești indicatori pot fi verificați orientativ acasă cu teste ieftine.

Prima verificare se poate face cu un simplu pahar transparent

Umple un pahar curat cu apă rece și privește-l în lumină naturală, de preferat pe un fundal alb. Apa nu ar trebui să prezinte o modificare anormală de culoare, particule în suspensie sau o tulburare persistentă. Dacă apa este gălbuie, maronie sau roșiatică, una dintre explicațiile posibile poate fi prezența fierului ori a particulelor provenite din conducte. O nuanță neagră sau depuneri foarte închise pot avea legătură, între altele, cu manganul ori cu sedimente acumulate în instalație.

Citește și: Apa de la robinet poate aduce boli grave. Dacă sunteți în vacanță în aceste țări, beți doar apă îmbuteliată

Poți lăsa paharul nemișcat timp de aproximativ 30 de minute pentru a vedea dacă apar depuneri pe fund. Prezența sedimentelor nu înseamnă automat că apa este periculoasă, dar o schimbare apărută brusc față de aspectul obișnuit trebuie investigată. OMS subliniază că schimbările importante de culoare, miros sau gust sunt mai relevante decât caracteristicile cu care consumatorul este obișnuit și pot indica o problemă în sistemul de alimentare.

Mirosul poate semnala o problemă, dar nu poate confirma că apa este sigură

Mirosul de clor poate apărea în cazul apei dezinfectate, în timp ce un miros asemănător ouălor stricate poate fi asociat cu hidrogenul sulfurat sau cu anumite procese bacteriene. Alte modificări pot fi descrise ca miros metalic, pământos sau de mucegai. Important este dacă mirosul apare brusc sau este mult mai puternic decât în mod normal, nu simpla existență a unui miros perceptibil.

Nu este însă recomandat să „testezi” o apă suspectă bând din ea. Numeroase substanțe cu risc pentru sănătate nu produc gust sau miros perceptibil, iar uneori apa cu miros neplăcut nu reprezintă neapărat un pericol major. De aceea, testarea senzorială este utilă pentru depistarea unei schimbări, nu pentru declararea apei drept sigură pentru consum.

Benzile pentru pH și clor costă puțin și oferă primele indicii

Unul dintre cele mai simple teste poate fi făcut cu benzi pentru determinarea pH-ului. Legislația românească stabilește pentru apa potabilă distribuită în mod obișnuit un interval de pH între 6,5 și 9,5. O valoare situată în afara acestui interval nu spune singură care este cauza problemei, dar reprezintă un motiv pentru verificări suplimentare, mai ales dacă rezultatul se repetă.

Există și teste colorimetrice simple pentru clorul rezidual. În rețeaua de distribuție, valoarea prevăzută de legislația românească pentru clorul rezidual liber este între 0,1 și 0,5 mg/l. Un asemenea test poate fi util pentru a observa dacă există clor rezidual, dar nu demonstrează că apa este lipsită de bacterii, metale sau alți contaminanți. Rezultatul trebuie privit doar ca un indicator al unui singur parametru dintre numeroșii parametri care definesc calitatea apei.

Ce îți spune un aparat TDS de câteva zeci de lei și, mai ales, ce nu îți spune

Un TDS-metru portabil este una dintre cele mai accesibile metode de a compara apa de la diferite surse. Aparatul estimează cantitatea totală de substanțe dizolvate în apă, de regulă pornind de la conductivitatea electrică. Poate fi util, de exemplu, pentru a observa o schimbare importantă înainte și după un sistem de filtrare sau pentru a compara în timp apa din aceeași sursă.

Valoarea TDS nu trebuie însă confundată cu un „scor de puritate”. Aparatul nu arată ce substanțe sunt dizolvate și nu poate spune dacă acestea sunt calciu și magneziu sau un contaminant nedorit. O apă cu o valoare TDS mică nu este automat lipsită de bacterii ori de contaminanți chimici, după cum o valoare mai mare nu înseamnă automat că apa este improprie pentru consum. Pentru identificarea contaminanților sunt necesare teste specifice.

Pentru apa din puț, nitrații și bacteriile sunt mult mai importante

Cei care beau apă dintr-un puț sau dintr-un sistem individual de alimentare trebuie să fie mai atenți decât cei conectați la o rețea publică monitorizată. Benzile pentru nitrați și nitriți pot reprezenta un prim filtru ieftin. În România, valoarea parametrului pentru nitrați este de 50 mg/l, iar cea pentru nitriți de 0,5 mg/l. Dacă un test orientativ indică valori apropiate de limită sau peste aceasta, rezultatul trebuie confirmat prin analiză de laborator.

CDC recomandă, în cazul puțurilor private, verificarea cel puțin anuală a bacteriilor coliforme, nitraților, pH-ului și solidelor dizolvate și repetarea analizelor atunci când se schimbă culoarea, gustul ori mirosul apei sau după inundații și intervenții asupra puțului. Pentru contaminarea microbiologică, testele casnice nu oferă aceeași siguranță ca o analiză efectuată de un laborator.

Ce nu poți verifica sigur acasă: bacterii, plumb, arsenic sau pesticide

Una dintre cele mai importante limite ale testelor ieftine este faptul că apa poate arăta perfect normal și totuși să conțină contaminanți. Plumbul dizolvat, de exemplu, nu poate fi văzut, mirosit sau gustat. EPA precizează că analiza apei este singura modalitate sigură de a afla dacă există cantități problematice de plumb. Acest lucru este relevant mai ales în clădirile cu instalații vechi, unde problema poate apărea în conductele și armăturile interioare chiar dacă apa furnizată până la clădire respectă parametrii de calitate.

Același principiu se aplică bacteriilor patogene, arsenicului, unor pesticide, compușilor organici sau altor substanțe care nu modifică obligatoriu aspectul apei. Legislația românească prevede, de exemplu, zero E. coli și zero enterococi intestinali la 100 ml de apă. Aceste valori nu pot fi verificate în mod credibil prin simpla observare a unui pahar cu apă.

Fierberea apei nu rezolvă orice tip de contaminare

Fierberea poate fi utilă atunci când autoritățile recomandă această măsură pentru un risc microbiologic, dar nu reprezintă o soluție generală pentru toate problemele apei. Plumbul nu este eliminat prin fierbere, iar în cazul nitraților situația poate deveni chiar mai nefavorabilă deoarece o parte din apă se evaporă, în timp ce substanța rămâne și devine mai concentrată.

De aceea, dacă un test de casă ridică suspiciunea unui contaminant chimic, fierberea nu trebuie tratată ca metodă de „purificare”. Mai întâi trebuie identificat contaminantul, iar apoi ales sistemul de tratare potrivit. Nici filtrele casnice nu elimină toate substanțele: eficiența depinde de tehnologia utilizată și de contaminantul pentru care filtrul a fost proiectat.

Când merită să duci apa direct la laborator

Analiza de laborator devine justificată atunci când apa provine dintr-un puț, când apare brusc o schimbare de culoare, miros sau gust, după inundații ori lucrări la instalația de alimentare sau atunci când locuința are conducte vechi și există suspiciunea unor metale provenite din instalație. Pentru locuințele alimentate din rețeaua publică este utilă și compararea rezultatului de la robinet cu informațiile publicate de furnizorul local, deoarece o problemă poate apărea și în instalația interioară a clădirii.

Testele ieftine de acasă sunt, prin urmare, cel mai utile ca sistem de avertizare: aspectul și mirosul pot arăta că ceva s-a schimbat, benzile pot verifica orientativ pH-ul, clorul sau nitrații, iar un TDS-metru poate indica variații ale cantității totale de substanțe dizolvate. Pentru a stabili însă dacă apa este cu adevărat sigură din punct de vedere microbiologic și chimic, analiza de laborator rămâne verificarea relevantă.