Amazon, amendat de UE cu aproape 900 de milioane de dolari pentru încălcarea regulilor GDPR

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 30.07.2021 - 22:31
Amazon, amendat de UE cu aproape 900 de milioane de dolari pentru încălacarea GDPR. / Foto: ziarmm.ro

Uniunea Europeană a impus Amazon.com Inc o amendă de 886,6 milioane de dolari (746 milioane de euro) deoarece a procesat datele private încălcând GDPR (Regulamentul General privind protecţia datelor în UE), transmite Reuters.

SHARE

Conform unei decizii din 16 iulie, Comisia Naţională din Luxemburg pentru protecţia datelor (CNPD) a amendat Amazon Europe.

Citește și: VIDEO Mafiotul albanez Fabio Dushku, care l-a amenințat pe Tzancă Uraganul, face legea în pușcărie

"Credem că decizia CNPD este lipsită de fundament şi intenţionăm să ne apărăm serios în această chestiune", a anunţat Amazon, în documentele sale financiare.

GDPR cere companiilor să obţină consimţământul oamenilor înainte de a folosi datele lor personale, altfel se confruntă cu amenzi.

Citește și: Programul de spionaj Pegasus, blocat în țările care l-au utilizat pe cetățeni

În iunie, publicaţia Wall Street Journal anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că firma americană ar putea fi amendată cu peste 425 milioane de dolari din cauza încălcării legislaţiei UE. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te