Astronomi din Europa și America au detectat un gaz fetid în norii planetei Venus, în care ar putea trăi microbi, scrie cotidianul El Pais, citat de news.ro.
Astronomi din Europa și America au detectat un gaz fetid în norii planetei Venus, în care ar putea trăi microbi, scrie cotidianul El Pais, citat de news.ro.
Oamenii de știință cred că au identificat punctul vulnerabil al ghețarului Thwaites, un colos din Antarctica ce se topește într-un ritm rapid, aruncând miliarde de tone de gheață în ocean în fiecare an și ridicând nivelul apelor la nivel global, relatează BBC.
Racheta Vega, primul „charter'' spaţial european, a cărei lansare a fost amânată de multe ori din cauza vremii nefavorabile, a reuşit în noaptea de miercuri spre joi să plaseze pe orbită cei peste cincizeci de sateliţi pe care i-a transportat, relatează AFP.
KLM și Universitatea Tehnică Delft au realizat primul zbor de test al machetei viitorului futurist „Flying-V” - un avion format practic din două aripi uriașe care vor conține atât scaunele pentru pasageri, cât și zona cargo și rezervoarele de combustibil.
Prestigioasa revistă Nature și-a îndreptat, luni, atenția spre situația de la Institutul Național de Fizică Nucleară “Horia Hulubei”, care implementează Laserul de la Măgurele și al cărui director, Nicolae Zamfir, a fost înlăturat la sfârșitul săptămânii trecute.
Antarctica este singurul continent pe care noul coronavirus nu a ajuns, iar cercetătorii care se pregătesc să pornească spre bazele de cercetare de pe continentul austral doresc să se asigure că nu vor duce cu ei acest virus, transmite joi DPA.
Oamenii de ştiinţă din Japonia au readus la viaţă microbi vechi de peste 100 de milioane de ani, care, aflaţi în stare latentă şi datând din era dinozaurilor, au fost descoperiţi la mare adâncime sub scoarţa oceanică, o regiune puţin propice vieţii, informează AFP.
O echipă de cercetători din Georgia, SUA, au realizat un studiu care arată că CBD, extras din canabis, ar putea fi o soluție în tratarea Covid-19, notează Mediafax.