Autorităţile italiene au recuperat artefacte preţioase datând din secolul al III-lea î.Hr. provenind dintr-o necropolă etruscă din Umbria, jefuită de doi hoţi de morminte ''amatori'', care au găsit comoara pe un teren care le aparţine, informează Reuters.
Civilizaţia etruscă a înflorit în Italia centrală în urmă cu circa 2.500 de ani, dar au fost asimilaţi gradual Imperiului roman. În urma lor, au rămas morminte excentrice, obiecte din ceramică şi statui, dar puţine documente scrise şi doar dovezi fragmentare ale vieţii lor cotidiene.
Artefactele, printre care opt urne, două sarcofage şi accesorii de frumuseţe cum ar fi oglinzi din bronz şi o sticlă de parfum care încă mai poartă mireasma originală, valorează cel puţin 8 milioane de euro (8,5 milioane de dolari), potrivit carabinierilor.
Au fost descoperite în Citta della Pieve, o localitate la circa 150 de kilometri nord de Roma.
Într-unul dintre sarcofage se afla scheletul integral al unei femei de circa 40 de ani, iar urnele erau fin decorate cu scene din mitologia greacă, precum şi cu siluete feminine, care mai păstrau încă vizibilă vopsea roşie de pe buze şi auriul bijuteriilor.
Poliţia a confiscat artefactele de la doi antreprenori care au dezgropat camere funerare etrusce pe când executau lucrări de excavare pe un teren care le aparţinea, a declarat marţi, Raffaele Cantone, procurorul-şef din Perugia, cu prilejul unei conferinţe de presă.
Aceştia ''nu aveau nicio legătură cu jefuitorii de morminte (experimentaţi)'' şi s-au dovedit ''neîndemânatici'' şi ''amatori'' în felul prin felul în care au încercat să acceseze piaţa neagră a artefactelor furate, a spus procurorul.
Carabinierii i-au depistat după ce suspecţii au publicat pe internet fotografii cu artefactele descoperite în speranţa găsirii unor cumpărători, fiind declanşată ulterior o investigaţie care a inclus interceptări telefonice, filaj şi drone de supraveghere.
Poliţia i-a prins pe suspecţi după ce unul dintre ei a publicat pe Facebook o fotografie în care apare alături de un artefact furat, a spus Cantone.
Cei doi ar putea fi acuzaţi de furt şi comercializarea de bunuri furate şi riscă sentinţe cu închisoarea de până la 10 ani, a spus procuroarea Annamaria Greco, care a condus investigaţia.
Un alt mormânt etrusc, care aparţine aceleiaşi familii, ''Pulfna'', a fost descoperit în Citta della Pieve în 2015. La acea vreme, fermierul care a făcut descoperirea a raportat-o autorităţilor şi a primit o recompensă de circa 100.000 de euro (105.000 de dolari).
Citta della Pieve este situată în apropierea San Casciano dei Bagni, o localitate din Toscana, unde, în 2022, a fost anunţată o importantă descoperire arheologică, după ce mai multe statui antice din bronz au fost descoperite în noroiul băilor termale folosite odinioară de etrusci şi romani.