Când au fost inventate dronele și pentru ce? Istoria începe cu o armă din Primul Război Mondial

Folosirea masivă a dronelor în războiul din Ucraina poate lăsa impresia că o tehnologie civilă a fost adaptată recent pentru luptă. Istoria lor arată însă contrariul. Primele aparate fără pilot au fost construite în scop militar, cu mult înainte de apariția camerelor digitale și a dronelor comerciale.

Nu există o dată exactă la care să se poată spune că a fost inventată drona. Termenul cuprinde aparate foarte diferite, de la baloane încărcate cu bombe și avioane radiocomandate până la dispozitivele capabile să identifice și să atace o țintă.

Citește și: Provocare rusească: drona din Buzău ar fi fost trimisă intenționat, pentru a testa radarele Armatei

Primele încercări nu semănau cu dronele moderne și nu puteau fi dirijate cu precizie. Aparatul controlat prin radio a apărut abia în timpul Primului Război Mondial, iar folosirea dronelor în lupte a trecut prin mai multe etape: ținte pentru antrenament, bombe zburătoare, avioane de recunoaștere și, în final, platforme capabile să lanseze rachete.

Citește și: O nouă dronă a fost doborâtă în zona Sulina. Nicușor Dan: „Rusia încalcă spațiul aerian al României”

Precursorul dronelor: baloanele cu bombe lansate în 1849

Una dintre primele încercări de a ataca un inamic din aer fără a pune un om la bord a avut loc în 1849, în timpul asediului Veneției.

Armata austriacă a lansat baloane fără pilot care transportau bombe prevăzute cu mecanisme de declanșare temporizată. Baloanele trebuiau purtate de vânt deasupra orașului, unde încărcăturile urmau să explodeze.

Atacul a fost însă imprecis. Direcția vântului nu putea fi controlată, iar unele baloane s-au întors spre pozițiile austriece. Aceste dispozitive sunt considerate precursoare ale dronelor, nu drone în sensul modern al cuvântului, deoarece nu aveau motor și nu puteau fi ghidate după lansare.

Bombardarea Veneției din 1849 este descrisă drept una dintre primele încercări militare de atac aerian de la distanță, conform Comandamentului pentru achiziții al Armatei SUA.

Prima dronă controlată prin radio a zburat în 1917

Reperul cel mai apropiat de inventarea dronei moderne este anul 1917. Britanicii au testat atunci „Aerial Target”, un mic avion fără pilot, controlat prin semnale radio de la sol.

Sistemul de comandă a fost realizat de inventatorul Archibald Montgomery Low. Aparatul a efectuat zborul de testare la 21 martie 1917 și este considerat primul avion cu motor care a zburat sub control radio, potrivit Muzeului Imperial al Războiului.

Numele „Aerial Target”, care înseamnă „țintă aeriană”, fusese ales pentru a ascunde adevăratul scop al proiectului. Aparatul nu trebuia să fie o simplă țintă pentru antrenament, ci o torpilă zburătoare care să transporte explozibil și să fie dirijată împotriva bombardierelor Zeppelin.

Proiectul nu a ajuns să fie folosit în luptă. Zborurile erau instabile, motoarele nu erau suficient de fiabile, iar sistemul de comandă radio se afla abia la început. Totuși, principiul esențial al dronei moderne fusese demonstrat: un aparat cu motor putea zbura fără pilot la bord și putea primi comenzi de la distanță.

Archibald Low este considerat unul dintre părinții tehnologiei dronelor, conform Muzeului Național al Aerului și Spațiului Smithsonian.

„Kettering Bug”, avionul fără pilot care transporta explozibil

Statele Unite au dezvoltat în aceeași perioadă „Kettering Bug”, un avion fără pilot conceput de inventatorul Charles Kettering. Aparatul era lansat de pe un cărucior care rula pe șine și urma un traseu stabilit înaintea decolării.

După ce parcurgea distanța calculată, motorul se oprea, aripile se desprindeau, iar aparatul se prăbușea asupra țintei cu aproximativ 82 de kilograme de explozibil.

„Kettering Bug” putea atinge o rază de aproximativ 120 de kilometri, dar nu era controlat permanent prin radio. Direcția și durata zborului erau stabilite prin comenzi mecanice și electrice programate înainte de lansare.

Mai puțin de 50 de aparate au fost construite înainte de armistițiul din 1918. Niciunul nu a fost folosit în luptă, conform Muzeului Național al Forțelor Aeriene ale SUA.

Prin modul de funcționare, „Kettering Bug” a fost mai apropiat de o rachetă de croazieră rudimentară decât de o dronă care putea reveni la bază.

De unde provine denumirea de „dronă”?

În 1935, britanicii au produs avionul radiocomandat de Havilland DH.82B Queen Bee. Aparatele erau folosite drept ținte mobile pentru pregătirea artileriștilor antiaerieni și puteau fi recuperate dacă nu erau doborâte.

Denumirea „drone”, care în limba engleză înseamnă „trântor”, ar fi apărut prin asociere cu numele Queen Bee – „regina albinelor”. Aceasta este considerată una dintre cele mai probabile explicații pentru intrarea cuvântului în terminologia militară, conform Muzeului Royal Air Force.

Primele drone produse în număr mai mare nu au fost, așadar, aparate de filmare sau avioane de recunoaștere. Erau ținte pe care militarii exersau tragerea cu tunurile antiaeriene.

Când au fost folosite dronele pentru prima dată în luptă?

Una dintre primele utilizări confirmate în luptă ale unei drone de atac a avut loc în septembrie 1944. Marina Statelor Unite a trimis aparatele Interstate TDR-1 împotriva pozițiilor japoneze din Pacific.

TDR-1 putea transporta o bombă de aproximativ 450 de kilograme sau o torpilă. În partea din față avea o cameră de televiziune, iar imaginile erau transmise către un avion aflat în apropiere. Operatorul urmărea ținta pe un ecran și dirija drona prin radio.

Aparatele au atacat instalații militare, nave și poziții japoneze din Insulele Solomon. Programul a fost însă retras din luptă după aproximativ două luni, conform Comandamentului pentru Istorie și Patrimoniu al Marinei SUA.

Prin urmare, dronele au fost proiectate ca arme încă din 1917, dar au început să fie folosite efectiv pentru atacarea unor ținte în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Războiul din Vietnam a adus prima folosire pe scară largă

Dronele au devenit cu adevărat importante pentru operațiunile militare în timpul Războiului din Vietnam. Statele Unite au trimis în zonă aparatele AQM-34 Firebee începând din 1964.

Acestea fotografiau poziții militare din Vietnamul de Nord, înregistrau comunicații și semnale radar sau efectuau misiuni de bruiaj. Unele zburau la altitudine joasă, în zone în care riscul pentru avioanele cu echipaj era foarte mare.

Firebee era lansată dintr-un avion DC-130. După încheierea misiunii, cobora cu parașuta și putea fi recuperată din aer de un elicopter.

Aceasta a fost prima folosire pe scară largă a aparatelor pilotate de la distanță într-un război. Misiunile au continuat în Asia de Sud-Est până în 1975, conform Muzeului Național al Forțelor Aeriene ale SUA.

Predator a transformat drona într-o armă modernă

O nouă etapă a început în anii 1990, odată cu apariția RQ-1 Predator. Primele aparate erau neînarmate și transmiteau în timp real imagini și informații deasupra zonelor periculoase.

Predator a fost trimis în Europa în 1995 și a fost folosit pentru operațiuni de supraveghere deasupra Bosniei. Aparatul putea rămâne în aer timp de multe ore, iar operatorii îl controlau prin legături radio sau prin satelit, conform Muzeului Național al Forțelor Aeriene ale SUA.

În februarie 2001, un Predator a lansat cu succes, în timpul unui test, o rachetă antitanc AGM-114 Hellfire. La 7 octombrie 2001, aparatul a executat prima sa misiune înarmată în cadrul operațiunilor militare din Afganistan, potrivit Forțelor Aeriene ale SUA.