Cine a ajuns campion olimpic la box fără să dea vreun pumn? Primul învingător la Jocurile Olimpice, un bucătar

Campion olimpic sau nu, pentru orice sportiv participarea la Jocurile Olimpice este visu și apogeul carierei sale.

Deși ne aflăm doar la jumătatea ciclului olimpic, între Paris 2024 și Los Angeles 2028, mulți atleți deja încep pregătirea pentru anul preolimpic și îndeplinirea baremurilor de calificare.

Cu toții bănuim efortul depus de aceștia pentru a fi încununați campioni olimpici. Cu toate acestea, există un învingător care a câștigat titlul la box fără să dea ori să primească vreun pumn.

Campion olimpic la box fără să dea ori să ia vreun pumn

Originea competiției se găsește, însă, adânc în istorie, acum peste 2.800 de ani, în Jocurile Olimpice create de grecii antici în cinstea lui Zeus și botezate astfel după muntele Olimp, considerat sălașul zeilor vechii Elade.

Prima ediție a Jocurilor Olimpice, așa cum au fost ele create în Grecia antică, s-a desfășurat, conform specialiștilor, în anul 776. î.Hr., deci aum 2802 ani..

Ele constau într-o serie de competițîi atletice la care participau doar bărbații de origine greacă și se desfășurau vara, din patru în patru ani.

Citește și: Ce sporturi dau cei mai mulți interlopi. De ce foști luptători, fotbaliști sau boxeri ajung în clanuri

Evenimentul avea loc în zilele sărbătorilor lui Zeus, divinitatea supremă a grecilor antici, la sanctuarul Olympia, în partea de vest a Peloponezului.

Mențiunile istorice vorbesc despre existența unei singure întreceri la prima ediție a acelor Jocuri.

Era denumită „stadion” și consta într-o proba de alergare pe o distanță de aproximativ 200 de metri, cât însemna lungimea de stadion, de unde și numele ei.

Se desfășura aproape identic cu cea din zilele noastre, culoarele de alergare fiind delimitate și împărțite, prin jaloane, în cinci părți egale.

Câștigător era desemnat cel care trecea primul de ultimul jalon, timpul realizat neavând pe atunci nici o relevanță.

Primul campion olimpic din istorie a fost, se pare, un bucătar, Koroibos, care a câștigat respectiva alergare din cadrul primei edițîi a Jocurilor.

Abia în anul 752 î.Hr. a fost introdusă cea de-a două proba, „diaulos, tot una de alergare.

Cuprindea două lungimi de stadion sau, cu alte cuvinte, un tur complet al acestuia, echivalentul probei de 400 metri de acum. 

De-a lungul timpului au apărut competițiile de „pentatlon” (care însuma cinci întreceri distincte: aruncarea discului, alergare, săritură în lungime, lupte și aruncarea suliței) și „pygmachia” (adică, de box).

Apoi, mai era „pankration”, considerată cea mai dura competiție - asemănătoare artelor marțiale mixte din epoca noastră, dar fiind permise toate loviturile, inclusiv asupra organelor genitale.

Citește și: Cum sunt folosiți interlopii de cazinouri și casele de pariuri

Trebuie menționată, de asemenea, o probă ce azi ni se pare ciudată, dar era firească în acele vremuri, „hoplitodromos”.

Consta într-o alergare în care participanții concurau pe o distanță de două sau patru lungimi de stadion, dar îmbrăcăți în armură completă de lupta.

Competiția de box se numea „pygmachia” în antichitatea

În ultima zi a Jocurilor Olimpice erau premiați învingătorii, avea loc ceremonia de închidere, dar și banchetul dat în onoarea câștigătorilor.

Campionii din antichitate primeau că premiu o ramură de măslin sălbatic.

Ajunși în orașele lor, ei mai erau recompensați cu sume de bani uriașe pentru acea vreme sau primeau mâncare gratuită tot restul vieții.

Contrar legendelor, proba de maraton nu a fost niciodată disciplină olimpică în vremea antichității.

Ea a fost introdusă abia în 1896, la Atena, primul învingător fiind grecul Spiridon Louis. 

Citește și: De ce medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris este mai valoroasă decât cea de la Tokyo?

Cel mai titrat atlet al antichitățîi este considerat Milo din Croton.

Acesta a câștigat de șase ori consecutiv proba dură de „pankration” a Jocurilor Olimpice, concurând, în secolul VI î.Hr., până aproape de vârstă de 40 de ani, potrivit britannica.com.

Legendele despre puterea lui incredibilă spun că în intervalul dintre două edițîi ale Jocurilor purta în spate, zilnic, un vițel abia născut, până când, în preajma noii Olimpiade, acesta se transformă deja într-un taur matur.

De asemenea, obișnuia să provoace pe oricine ar fi dorit să îi îndoaie degetele mici de la mâini, el țînând toate degetele desfăcute. Nimeni nu a reușit această performanță vreodată.

Pe de altă parte, Melankomas e considerat unul dintre cei mai neobișnuiți învingători ai Jocurilor Olimpice antice.

El a devenit campion olimpic la box, adică „pygmachia”, în ciuda faptului că nu a dat niciodată vreun pumn, dar nici nu a încasat vreunul.

Secretul lui consta în jocul de picioare prin care reușea să se ferească de lovituri, dar și în rezistență fizică neobișnuită.

Acest lucru îi permitea să prelungească un meci și vreme de două zile neîntrerupt, neexistând o durată prestabilită a unei lupte, până când adversarul se prăbușea la pământ, epuizat.

Melankomas a câștigat titlul la Jocurile Olimpice din anul 49 d.Hr., adică acum aproape 2.000 de ani, fiind considerat cel mai tehnic boxer al Antichității, conform olympedia.org.

Participarea femeilor era interzisă la Jocurile Olimpice din antichitate.

Acestea puteau totuși să concureze într-o competiție pentru „fete nemăritate”, dedicată zeiței Hera, soția lui Zeus în mitologia greacă, și organizată în același timp cu Olimpiada propriu-zisă.

Prezența lor a fost permisă abia la Olimpiada din anul 1900, de la Paris.

Ultima ediție a Jocurilor Olimpice, în varianta ei antică, a fost în anul 392 d.Hr., doi ani mai târziu împăratul român Teodosiu I desființându-le.

Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, la propunerea nobilului francez Pierre de Coubertin, tradiția Jocurilor Olimpice a fost reînviată, după un mileniu și jumătate.

Prima ediție din perioada modernă a avut loc la Atena, în perioada 6 – 15 aprilie 1896.

Întâia participare a României la JO de vară a fost cea din anul 1900, de la Paris.

Țară noastră a fost reprezentată atunci printr-un singur sportiv, Gheorghe Plagino, la proba de tir.

După neparticiparea la patru edițîi, România a revenit la marea competiție cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1924, desfășurate tot la Paris, când a obținut și prima medalie olimpică, de bronz, cu echipa de rugby.