Becali face marele anunț: "Vom juca pe Ghencea cu Dinamo. Nu îmi mai e frică cu Ciolacu premier"

DE Daniel Toșa | Actualizat: 30.06.2023 - 18:14
Gigi Becali și Marcel Ciolacu - Foto: Profimedia Images

Gigi Becali face marele anunț pentru suporterii FCSB. Cel mai așteptat "El Clasico" de România s-ar putea disputa pe Stadionul din Ghencea, în ciuda litigiului pe care îl are cu CSA Steaua București. Patronul FCSB mizează pe intervenția premierului Marcel Ciolacu.

SHARE

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a adresat un mesaj premierului României, Marcel Ciolacu, cerându-i să ia măsuri urgente pentru a permite accesul echipei sale pe stadionul Ghencea.

Becali face marele anunț: "Vom juca pe Ghencea cu Dinamo"

Într-o declarație dată pentru ProSport, Gigi Becali a afirmat că este încrezător că meciul cu Dinamo va avea loc pe stadionul Ghencea. El a menționat că nu mai are nicio frică acum, deoarece Marcel Ciolacu a devenit prim-ministru și a promis că va face tot posibilul pentru a facilita acest lucru. Becali a subliniat că, acum, Ciolacu nu mai are nicio scuză și poate da "ordine" ca FCSB să poată juca pe Stadionul "Steaua" deoarece ministrul Armatei este acum în subordinea sa.

"Cred că vom juca pe Ghencea meciul cu Dinamo. Da, am indicii. Acum nu îmi mai este frică, că e prim-ministru Ciolacu. A promis, a făcut ce a putut să facă până acum, iar acum e prim-ministru, nu mai are nicio scuză! Nu mai poate să spună “Stai, dom’le...Acum ești prim-ministru (n.r. – Marcel Ciolacu), poți să dai ordin, pentru că ministrul Armatei e în subordinea ta. Te duci la ședința de Guvern și îi spui “Băi, ce faceți? Am promis ceva”. Deci nu mai am nicio emoție în privința asta, pentru că este om de onoare. Nu este el Shakespeare, dar este om de onoare!", spune Gigi Becali.

Galeria FCSB - Foto: Profimedia Images

Citește și: Stadion de 100.000.000 € din bani publici pentru o echipă care mai are 5 jucători. Vor să promoveze

Gigi Becali a afirmat foarte serios că va face tot posibilul ca acest meci să se desfășoare pe stadionul Steaua, deși recunoaște că se confruntă cu dificultăți serioase din partea CSA Steaua.

"Vom juca cu Dinamo pe Ghencea. Care este problema? Mă cunoașteți pe mine. Ce ați vrea să fac? Mai dau din când în când în stânci, dar nu vedeți că mă lupt cu morile de vânt", a afirmat Becali, potrivit Fanatik.

Citește și: Galeriile de la Steaua și Dinamo, pe scandal la o casă de pariuri. S-au răzbunat pe mașinile parcate

Arena Națională, stadionul "de casă" al FCSB va fi indisponibil între 15 iulie și 15 august, ceea ce înseamnă că derby-ul FCSB - Dinamo nu se va putea desfășura acolo. Derbyul cu "câinii" se va disputa în a doua etapă a SuperLigii României. 

Galeria lui Dinamo - Foto: Profimedia Images

În prima etapă va fi un "război între bucureșteni și olteni". Dinamo București va întâlni Universitatea Craiova, iar FCSB va juca contra celor de la Universitatea Craiova 1948.

Iată programul etapelor 1 și 2 ale SuperLigii României, ediția 2023-2024:

Etapa 1, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • AFC Hermannstadt - Farul Constanța
  • CFR Cluj - Poli Iași
  • Oțelul Galați - UTA Arad
  • Dinamo București - Universitatea Craiova
  • Universitatea Craiova 1948 - FCSB
  • Rapid București - Sepsi
  • Petrolul Ploiești - Universitatea Cluj
  • FC Voluntari - FC Botoșani

Etapa 2, SuperLiga, ediția 2023-2024:

  • Poli Iaşi – Hermannstadt
  • UTA Arad – CFR Cluj
  • Universitatea Craiova – Oțelul Galați
  • FCSB – Dinamo
  • Sepsi – Universitatea Craiova 1948
  • Universitatea Cluj – Rapid
  • FC Botoșani – Petrolul
  • Farul Constanța – FC Voluntari

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te