Pensie livrată încă de vineri 1 noiembrie pentru unii pensionari. De obicei, Poșta începe să livreze pensiile începând din data de 2 ale lunii.
2 noiembrie a picat sâmbătă, astfel încât poștașii s-au grăbit cu primele pensii.
Un număr de 2.300.000 de pensionari iau banii prin intermediul poștașilor. Banii sunt aduși până cel târziu pe data de 15. Dacă pensionarii nu sunt găsiți acasă, pensia rămâne la oficiul poștal timp de 2 săptămâni. Apoi, este trimisă înapoi la Casa de Pensii.
Citește și: Un tip de pensie se va recalcula de la 1 ianuarie 2025. Ce sume de bani se vor da în plus?
Supriză de la Casa de Pensii. Primele pensii pe noiembrie, livrate mai repede. Când intră pe card?
Astfel, până pe 15 noiembrie, curierii poştali vor distribui pentru 2,3 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar şi sau taloanele de pensie.
"Zilnic, peste 14.000 de angajaţi ai Poştei Române vor fi mobilizaţi în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt poştaşi. Aceştia vor distribui peste 300.000 de pensii în fiecare zi", precizează compania într-un comunicat.
Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional.
Citește și: Pensionarii cu pensie mică beneficiază de noi servicii GRATUIT. Anunțul Ministerului Muncii
Când intră pensia pe card
Regulile sunt foarte clare. Ceilalți 2.4 milioane de pensionari iau pensia pe card în zilele de 12 și 13 ale fiecărei luni. Dacă aceste zile pică sâmbăta, duminica sau în weekend, pensia se dă pe card cu o zi mai devreme.
Luna aceasta pensia intră pe card marți - 12 noiembrie și miercuri - 13 noiembrie.
În vederea încasării pensiilor prin cont curent personal, pensionarii se adresează direct instituțiilor financiar-bancare, solicitând deschiderea contului. Contul se deschide pe numele clientului beneficiar de drepturi bănesti sau a reprezentantului său legal, la solicitarea acestuia sau, după caz, la cererea mandatarului desemnat de acesta prin procură specială, emisă conform legii. Dupa deschiderea contului, persoana interesată trebuie să se adreseze casei teritoriale de pensii de care aparține, cu o cerere insoțită de o copie a extrasului de cont. Aceste acte pot fi transmise, prin poștă, în original, în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Detalii AICI